Cătălin Drulă, președintele USR, a declarat, luni, că PSD și PNL vor să crească taxele ca să facă rost de bani pentru clientela lor de partid. Taxe mai mari înseamnă trecerea unor firme la negru sau chiar faliment, a atras atenția acesta. Prin urmare, a continuat Drulă, USR se va opune cu toate forțele creșterii de taxe.
Liderul USR a mai susținut că Guvernul Ciolacu nu a prezentat până acum situația eocnomică a țării, așa cum prevede Legea responsabilității fiscal-bugetare, pentru că s-ar fi văzut în ce dezastru suntem și pentru că guvernanții ar fi fost obligați, prin aceeași lege, să ia măsuri de reducere a cheltuielilor statului. Or ei nu vor să facă asta, ci doar să crească taxele.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Irina Petraru.
„Ce face dl Ciolacu e doar show, doar spectacol, tot aruncă teme în spațiul public, le retrage… Eu recunosc că pe partea de show, de artificii și lumini cred că dacă asta ar fi ceea ce ar trebui să facă un premier, se descurcă rezonabil. Pentru că ajungem să discutăm despre tot felul de nonteme sau ne anunță să se bagă taxe, se taie lucruri, apoi spun că nu se va întâmpla așa.
Sunt doar vorbe, în timpul ăsta cheltuielile statului continuă să crească, deficitul bugetar continuă să se adâncească, iar cuvântul care definește această guvernare e iresponsabilitatea”, a declarat liderul USR, pentru B1 TV.
Cătălin Drulă a susținut apoi că Guvernul Ciolacu nu a prezentat situația economică și bugetară pe primele șase luni ale anului, așa cum prevede legislația, pentru că s-ar fi văzut dimensiunea dezastrului, iar PSD și PNL ar fi trebuit, tot conform legii, să ia măsuri pe care nu vor să le aplice.
„Există o lege care ar trebui să fie de căpătâi – Legea responsabilității fiscal-bugetare. A fost dată în 2010 sub presiunea FMI și era de tipul ”să nu se mai întâmple niciodată”, să nu se mai întâmple niciodată să ajungem în gaură cu bugetul și are tot felul de prevederi foarte bune, care se referă la obligații ale guvernului, ale ministerelor, ale ordonatorilor de credite și are prevederi despre situații care tind către pericol bugetar, către deficit, ce să se întâmplă atunci.
Această lege e încălcată în fiecare zi de Guvern. Numai în ultima lună dl Ciolacu a dat două Ordonanțe de Urgență care efectiv derogă de la aceste prevederi e și neconstituțional. dar cine să le atace, pentru că Ordonanțele de Urgență nu le poate ataca decât Avocatul Poporului… E neconstituțional să spui ”avem niște legi, dar mie, Ciolacu, nu mi se aplică”.
Dl Ciolacu avea obligația, maxim la finele lunii iulie, să publice raportul privind situația economică și bugetară pe primele șase luni și de acolo, prin lege, deriva o serie de obligații de restrângere a cheltuielilor, să nu crească cheltuielile de personal, să fie asanate toate aceste surse de risipă, să intre bugetul României în niște proceduri speciale ca să prevină exact ce se întâmplă acum, faptul că-l duc în groapă.
Dl Ciolacu e numai vorbă și deloc fapte, ne tot amenință și spune că va reduce din risipa de la stat dar nu s-a atins de absolut nimic, în schimb îi lucesc ochii pe banii românilor, pe banii mediului privat, antreprenorilor, pe banii tuturor, oriunde poate să bage mâna să facă rost de niște bani, că ei au un principiu: noi avem aceste nevoi pentru clientela de partid, voi trebuie să le acoperiți. Bugetul nu-l fac după posibilități, cum face orice român cu propriul buget, ci după nevoile clientelei de partid”, a explicat președintele USR.
„Ne vom opune cu toate forțele creșterii taxelor. E complet iresponsabil, în mijlocul anului fiscal, cu două săptămâni înainte, să crești taxele și rezultatele se vor vedea în piedica pusă economiei, în falimente.
Am vorbit cu mulți antreprenori și-mi spun: ”ori închidem, ori mut activitatea, vom defiscaliza, trecem la negru”. Oamenii vor fi efectiv sufocați de aceste noi biruri, care trebuie să hrănească clientela de partid a dlui Ciolacu”, a mai declarat liderul USR Cătălin Drulă, pentru B1 TV.