Dragoș Enache, agresorul fotbalistului George Galamaz, a părăsit penitenciarul

Publicat: 09 02. 2012, 20:20
Foto: Mediafax

Suporterul ploieştean condamnat, joi, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că l-a lovit pe jucătorul stelist George Galamaz a părăsit, joi seară, Penitenciarul Mărgineni, după trei luni şi zece zile de arest, scrie Mediafax.

Potrivit sentinţei pronunţate joi de Tribunalul Prahova, lui Dragoş Enache i se interzice accesul la competiţiile sau jocurile sportive pe o perioadă de patru ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Suporterul a fost condamnat de către Tribunalul Prahova la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, Enache a fost obligat să-i plătească stelistului daune de 50.000 de lei.

Incidentul s-a produs la sfârşitul lunii octombrie, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, în timpul meciului oficial Petrolul Ploieşti-Steaua Bucureşti.

Dragos Petruţ Enache, care anterior consumase ecstasy, a pătruns pe gazon şi l-a lovit cu pumnul, în zona feţei pe George Galamaz. Acesta a avut nevoie de 18 zile de spitalizare.