Dragnea: Vreau doar să fac câteva precizări cu lipsa de imoralitate care mă caracterizează

Dragnea: Vreau doar să fac câteva precizări cu lipsa de imoralitate care mă caracterizează
Foto: Aktual24

Parlamentarii au retrimis la Comisia juridică proiectul privind înființarea comisie care să ancheteze alegerile prezidențiale din 2009. Scopul este clarificarea obiectivelor acesteia, în condițiile în care Parchetul General a deschis și el o anchetă ce, practic, a blocat înființarea acestei comisii pe care Liviu Dragnea și-ar fi dorit să o conducă.

De la tribuna Parlamentului, șeful PSD a susținut că retrimiterea proiectului la Comisia juridică nu reprezintă un pas înapoi.

"Vreau doar să fac câteva precizări cu lipsa de imoralitate care mă caracterizează. Vreau să vă precizez că nu e vorba de niciun pas înapoi. Doar luând act de trezirea bruscă a Parchetului General care, după opt ani de zile de la alegerile din 2009, a copiat aproape prin copy-paste obiectivele din proiectul de hotărâre privind înfiinţarea comisiei, s-a decis să se retrimită la comisie acest proiect pentru a se reformula obiectivele comisiei. Decizia de a se înfiinţa această comisie de anchetă parlamentară, decizia politică rămâne.

În ceea ce priveşte sfaturile unui domn care a fost aici la microfon, mai devreme, care să fie urmărite de această comisie, ele sunt luate în calcul, cu o singură precizare: toate presiunile făcute asupra completelor care m-au judecat, nici măcar aceste complete care au dat o decizie politică într-un dosar politic nu au reuşit să pună în sarcina mea o fraudă electorală”, a afirmat Liviu Dragnea, citat de news.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`