Dragnea: Sunt două variante posibile ca şi perioade pentru Congresul PSD: 15 octombrie – 1 decembrie şi perioada sfârşit de ianuarie – început de martie

Publicat: 12 09. 2015, 21:39

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că, în opinia sa, congresul partidului ar putea avea loc în două perioade: fie între 15 octombrie – 1 decembrie, fie în perioada sfârşit de ianuarie – început de martie. Acesta a precizat însă este interesat în special ca întrunirea să fie organizată “într-o zi în aşa fel încât să fie foarte bine pentru partid”.

“În ceea ce priveşte data Congresului, eu îmi iau timp până marţi, o să mai vorbesc până marţi cu alţi colegi, ca să am şi eu opinia mea în legătură cu data Congresului. Mă interesează, în primul rând, să fie organizat (Congresul – n.r) într-o zi în aşa fel încât să fie foarte bine pentru partid. Din două, trei puncte de vedere.

Într-adevăr, este nevoie de cel puţin o lună şi jumătate pentru a se stabili candidaturile. Aici sunt două variante posibile ca şi perioade: perioada 15 octombrie – 1 decembrie şi perioada sfârşit de ianuarie – început de martie. Pentru că decembrie, până după Sfântul Ion şi până în 15 ianuarie, nici iarba nu creşte. Atunci, ăsta poate fi un argument în acest sens”, a spus Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.

Un alt argument pentru stabilirea unei date potrivite pentru organizarea PSD ar fi realizarea „unei negocieri corecte cu UNPR, pentru a stabili protocolul electoral, cum ar veni pentru listele de la locale şi parlamentare, care necesită nu numai negocierea unui protocol în sine, ci discuţii pentru fiecare candidatură în parte, care iar necesită timp”, a mai precizat Dragnea.

Și președintele PSD Timiș, prezent la conferința de presă, a susținut organizarea Congresului partidului “în jurul datei de 15 octombrie”, propunere ce va fi prezentată în ședinţa Biroului Permanent Naţional (BPN), după cum a precizat Dragnea.

„Dacă marţi (la şedinţa BPN – n.r.) ajungem la concluzia că cea mai bună dată pentru partid este mijlocul lui octombrie, atunci voi susţine şi eu lucrul acesta”, a adăugat președintele interimar al partidului.