Liviu Dragnea, reproşuri pentru Petre Daea: „Să punem în aplicare, programul de guvernare, pentru că acesta nu este opțional”
Prezent la Călăraşi, unde participă la alegerea unui nou lider al filialei judeţene, Liviu Dragnea l-a criticat pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, în faţa membrilor PSD.
Liderul PSD i-a cerut lui Daea să vină mai des în judeţele agricole din sudul ţării şi să ţină cont de program de guvernare pentru că nu e opţional.
”L-aș ruga pe domnul ministru Daea, un ministru care într-o perioadă chiar îmi era drag, l-aș ruga să vină mai des în Călărași, în Teleorman, în Giurgiu. În rog să vină mai des în Sudul României și să punem în aplicare programul de guvernare, pentru că acesta nu este opțional.”, a declarat Liviu Dragnea, la Călărași.
De altfel, discursul lui Liviu Dragnea de la Călăraşi a avut drept temă principală agricultura, liderul PSD făcând un lobby puternic pentru promovarea produselor româneşti în magazine.