Liviu Dragnea, atac la Iohannis după plângerea penală a lui Orban: O acuzaţie DEMENTĂ făcută de această unealtă. E concepută şi redactată la Cotroceni (VIDEO)
Liviu Dragnea declară război pe faţă preşedintelui Klaus Iohannis după plângerea penală depusă de Ludovic Orban privind înaltă trădare şi divulgare de informaţii secretă în scandalul mutării ambasadei din Israel.
„Mi se pare o acuzaţie dementă, nu gravă. În opinia mea, această sesizare făcută de această unealtă este conceputată şi redacatată la Cotroceni. Vom avea cu toţii acces la text şi vom sesiza că e făcută la Cotroceni ca urmare a ameninţărilor preşedintelui către Dăncilă. O să vedem cu toţii că nu văd de ce ar fi ţinută secretă”, a afirmat Liviu Dragnea.
Liderul PSD mai susţine că această plângere penală va adeveri că Iohannis doreşte o preluare în forţă a instituţiilor şi că practică şantajul pentru a obţine aceast lucru.
„O să ne dăm seama din textul ei de foarte multe lucruri şi de faptul că ce am spus noi în ultima perioadă se adevereşte, dorinţa lui Klaus Iohannis de a prelua brutal guvernarea nesocotind alegerile, practicând şantaj împotriva premierului, punând presiune din ce în ce mai mare pe premier”, a spus Dragnea.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.