Liviu Dragnea, întâmpinat cu proteste la Slobozia: PSD îşi stabileşte noii lideri din Ialomiţa şi Călăraşi (VIDEO)
Liviu Dragnea a fost aşteptat cu proteste la Slobozia, acolo unde își continuă turneul început acum o săptămână. De această dată sunt vizate organizațiile PSD Ialomița şi Călărași. Deși fiefuri ale Partidului Social Democrat, ambele organizații sunt cu probleme în acest moment după ce foștii președinți au fost excluși ori au solidarizat cu puciștii. Iar acum Dragnea pune alţi şefi mai ascultători.
La Ialomiţa cele mai mari şanse pentru a prelua conducere filialeli locale le are senatorul Marian Pavel. Organizaţia a fost condusă anterior de Marian Neacşu, fost secretar general al PSD, care a fost exlus recent pentru că i s-a opus lui Dragnea în plan intern.
La Călărași șansele cele mai mari le are Iulian Iacomi, primarul din Lehliu Gară, fost deputat al PSD. De altfel el este și cel care asigură interimatul organizației județene după ce fostul președinte al PSD Calărași, Ciprian Pandea, a făcut front comun cu puciștii.
Alături de Liviu Dragnea, mai iau parte în acest turneu din weekend şi Mircea Drăghici, șeful campaniei PSD la alegerile europarlamentare și trezorier al PSD, Codrin Ștefănescu, secretarul general în exercițiu, și Alfred Simonis, șeful Grupului parlamentar al PSD de la Camera Deputaților.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.