Dragnea: Mi-am iubit aproapele mai mult decât pe mine. Eu nu pot să urăsc

Publicat: 27 12. 2017, 20:02
Foto:gandeste.org

Au fost situaţii când mi-am iubit aproapele mai mult decât pe mine, a declarat Liviu Dragnea. Șeful PSD a mai spus că este un om credincios, că a ajutat și va ajuta și pe viitor cât va putea.

"Asta pot să o spun cu certitudine şi au fost situaţii când mi-am iubit aproapele mai mult decât pe mine, adică am făcut bine chiar dacă mie mi-a cauzat, sau poate dacă nu făceam binele ăla îmi era mie mai bine. Nu vreau să dezvolt asta, dar am ajutat şi o să ajut în continuare cât pot", a declarat Dragnea, la Antena 3, citat de Agerpres.

Liderul social-demcoraților a mai spus că nu este capabil de ură: ”În ceea ce priveşte iertatul, ca de obicei mă duceţi în zone de genul ăsta în care nu vreau să intru, eu nu pot să urăsc. Mulţi îmi spun că ăsta este un defect. Eu nu cred că e un defect, cel puţin nu mă macină asta şi de iertat nu pot să ţin foarte mult supărare. Am avut situaţii în viaţă, multe, în care am avut divergenţe cu tot felul de oameni, mai mici sau mai mari, şi, teoretic, eram certaţi şi după două-trei săptămâni uitasem şi m-am comportat ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, spre mirarea celorlalţi”.

Șeful PSD a mai spus că a iertat inclusiv oameni care au făcut rău familiei sale.

"Practic, nu eu trebuie să îi pedepsesc. Iertarea supremă o dă Dumnezeu. Nu dau nici eu, nici altcineva, asta nu înseamnă că nu o să mai fie oameni care să îmi dorească sau să îmi facă rău", a mai afirmat Liviu Dragnea.