Dragnea, despre votul în Parlament la Şova-Vâlcov: Unele decizii nu sunt respectate. Nu va fi vot la vedere
Votul din Senat pentru încuviinţarea arestării lui Dan Şova şi Darius Vâlcov ţine de decizia politică, dar unele decizii sunt respectate şi altele nu, deoarece nu există „infracţiuni” în cadrul unui partid, a afirmat Liviu Dragnea.
El a mai spus că nu li se va cere senatorilor PSD să voteze la vedere.
„PSD a spus de mult că nu se va opune la niciun fel de cerere din partea DNA, ca şi decizie politică a partidului. Asta înseamnă că e o decizie politică pe care senatorii cred că o vor respecta”, a spus Dragnea, citat de Mediafax.
„Sunt decizii politice care unele se respectă, altele nu. Unele se respectă de tot, altele se respectă parţial, o să vedem ce se întâmplă”, a spus preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a trimis, vineri, procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.