Dragnea, contestat de un europarlamentar PSD: Să demisioneze. Sunt convins că va folosi PSD drept scut pentru a-și rezolva problemele personale

Dragnea, contestat de un europarlamentar PSD: Să demisioneze. Sunt convins că va folosi PSD drept scut pentru a-și rezolva problemele personale
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primit cu aplauze, luni, la sediul DNA, Liviu Dragnea are parte și de reacții negative din imteriorul partidului pe care îl conduce, după ce a fost pus sub urmărire penală de procurori. Unul dintre contestatarii săi este europarlamentarul social-democrat Cătălin Ivan care, într-o postare pe Facebook, îi cere demisia lui Dragnea de la conducerea PSD și din fruntea Camerei deputaților.

Cu toate acestea, Ivan se declară convins că Dragnea nu va face un pas înapoi, ci va folosi PSD ca scut.

”După vizita de astăzi la DNA a lui Liviu Dragnea, nu pot să spun decât că sper, deși nu sunt multe șanse, ca acesta să nu tragă tot partidul într-o aventură din care nu-și va mai reveni niciodată.

Mă interesează prea puțin soarta lui Liviu Dragnea. Nu știu și nici nu sunt în măsură să judec dacă este vinovat sau nu. Spun doar că, în orice țară civilizată, un lider politic de anvergura sa, cu pozițiile cheie pe care le ocupă în statul român, ar face un pas în spate. Sunt convins că nu se va întâmpla și că va folosi PSD drept scut pentru a-și rezolva problemele personale.

Simt nevoia să repet, Dragnea a fost foarte mulți ani omul sistemului. A fost ajutat și protejat de acel stat paralel cu care zice că se luptă acum.
Din păcate, PSD și-a creat o mare vulnerabilitate alegând în 2015 un președinte șantajabil, dispus oricând la concesii de orice fel pentru câțiva ani de libertate în plus. Am fost vânduți cu toții, uneori bucată cu bucată, alte dăți la pachet.

Mă tem că nota de plată pe care o va plăti PSD va fi uriașă. Am convingerea că vor fi consecințe negative imense și pentru România în egală măsură.

Fac apel totuși, în final, la o minimă decență și urmă de responsabilitate și îi cer lui Liviu Dragnea să demisioneze atât din fruntea PSD, cât și din funcția de președinte al Camerei Deputaților”, a scris Cătălin Ivan pe Facebook.

Liviu Dragnea este cercetat în al treilea dosar penal de către procurorii DNA, cu un prejudiciu de 21 de milioane de euro. Liderul PSD este urmărit penal pentru trei capete de acuzare: abuz în serviciu, constituire de grup infracțional organizat și fraudarea fondurilor europene. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie