În ziua în care euro atinge un nou maxim istoric, Liviu Dragnea postează prima poză după vacanţă: La masă cu Tăriceanu, Vâlcov, Teodorovici, Bădălău şi Chiţoiu (FOTO)

Publicat: 25 01. 2019, 15:47

Şedinţă de urgenţă în coaliţie înainte de adoptatea proiectului de buget! Liviu Dragnea a postat vineri o imagine în care apare la masă alături de Călin Popescu Tăriceanu, Darius Vâlcov, Eugen Teodorovici, Niculae Bădălău şi Daniel Chiţoiu. De remarcat este faptul că fix premierul României, Viorica Dăncilă, lipsește de la discuții.

„Cu cifrele pe masă. Viitorul arată bine!”, scrie Liviu Dragnea, făcând referire la proiectul de buget cu care coaliţia va trebui să intre în Parlament odată cu noua sesiune ce începe în februarie.

Această este prima apariţie publică a lui Dragnea de după vacanţa luată la începutul anului, iar comentarii pe pagina acestuia au curs imediat, numeroşi utilizatori întrebând de presupusa vacanţa a acestuia în Maldive în care ar fi fost cu iubita sa, Irina Tănase.

Între timp, iubita lui Liviu Dragnea, tinerica Irina Tănase, a sărbătorit Mica Unire în… Emiratele Arabe Unite. Ea chiar s-a fotografiat la Marea Moschee din Abu Dhabi, fiind îmbrăcată în haine tradiționale arabe.