Urnele mobile ar putea fi folosite pentru a influenţa rezultatul votului la referendum. Cel puţin asta este strategia prezentată într-o şedinţă a USL Olt. B1 TV a intrat în posesia înregistrărilor şi vă prezentăm dovada. Conform acesteia, urnele mobile ar putea fi folosite chiar şi în cazul unor persoane care nu sunt imobilizate la pat.
În timpul şedinţei USL Olt, oamenii primesc intrucţiuni clare pentru referendum.
„Fiecare pe partiţia lui va avea un număr de cereri de urnă mobilă pe care va trebui să le adunăm. Cum vom face: secţia unu, doriţi să vină urna la dumneavoastră, da sau nu? Dacă doresc, cu mare plăcere, dacă nu doresc mergem cu amândouă”, spune un lider.
Prin urmare, urna mobilă ar fi o modalitate de a mări numărul voturilor.
„Ca să dovedim că e bolnav stă la latitudinea preşedintelui secţiei de vot care poate să ceară sau poate sa nu ceară, dar legea nu îl obligă. Dacă până acum legea obliga să dovediţi că bolnavul nu poate fi adus la vot, acum nu ne mai obligă. Nu te mai obligă”, se mai spune în ședință.
Social democraţii îşi instruiesc oamenii cum să scrie şi ei solicitările.
„Deci nu e pe secţia unu, secţia doi, secţia patruzeci şi opt ne vedem cu actele de cererile scrise de mână, asta e de fapt marea problemă. Cei care vă duceţi fie pe acasă, dumneavoastră, familia, prietenii exact teoria cererilor de mână multiplicate de trei sute sau patru sute de ori, ar fi genial. Deci practic dumneavoastră scrieţi de mână, fiecare, două-trei sute de astfel de cereri. Dumneavoastră, preşedintele secţiei de vot, deschideţi la secţia de vot, nu dumneavoastră singur”, este o altă indicație.
Scopul acestor intervenţii îl reprezintă urmărirea intereselor de partid.
„Doi, foarte important! Dacă în toate campaniile cel mai important om era cel care aducea oamenii la vot, cu sau fără acordul dumneavoastră, de data asta cel mai important om este preşedintele secţiei de vot. Este mult mai important decât votul. Trebuie să ne gândim foarte bine, fiecare preşedinte la ce se întâmplă de acum, unde optaţi. Optaţi munca sau optaţi fiecare vot. Dacă optaţi fiecare vot spuneţi şi omul care rezolvă problema în felul ăsta”, se mai discută în ședință.