Dosarul referendumului: Zeci de președinți de secții de votare din Olt, urmăriți penal
Ancheta de la referendum continuă. 18 de şefi de secţii de votare din judeţul Olt sunt urmăriţi penal, precizează un nou comunicat emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şefii de secţii sunt acuzaţi că au falsificat semnături la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, din data de 29 iulie.
Potrivit procurorilor, la data de 29.07.2012, învinuiţii au utilizat diferite procedee în vederea introducerii în urne a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prin falsificarea unor menţiuni, fie pe listele permanente, fie pe cele suplimentare, ceea ce a condus la situaţii de vot multiplu, respectiv de voturi fraudate.
„La cele 18 secţii de votare ai căror preşedinţi sunt învinuiţii din prezenta cauză, au fost identificate între 10 şi 78 de situaţii de voturi fraudate (per secţie), acestea constând, de regulă, în falsificarea unor semnături pe listele permanente sau suplimentare, în dreptul unor persoane care fie erau plecate din ţară, localitate, fie nu s-au prezentat la vot sau erau chiar decedate”, se mai arată în comunicatul Parchetului.
În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi învinuiţi, în sarcina acestora a fost reţinut faptul că, fie conduceau alte persoane la mai multe secţii de votare cu scopul ca acestea să voteze de mai multe ori, fie au votat ele însele de mai multe ori.
Astfel, la data de 23 octombrie 2012, procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii: Florentin Silviu Tatomir, preşedintele unei secţii de votare din Piatra Olt (24 acte materiale), Liviu Davidescu, preşedintele unei secţii de votare din Scorniceşti (trei acte materiale), Emilian Păun, preşedintele altei secţii de votare din Piatra Olt (12 acte materiale), Sica Mihai, Valeria Radu, preşedintele unei secţii de votare din Scorniceşti, Sat Rusciori (patru acte materiale), Dragoş Ionuţ Marinescu, preşedintele altei secţii de votare din Scorniceşti (19 acte materiale), Florea Olaru, preşedintele unei secţii de votare din localitatea Chiţeasca (13 acte materiale), Ovidiu Marian Gheorghe, preşedintele altei secţii de votare din Scorniceşti (cinci acte materiale), Elena Tudose, preşedintele unei secţii de votare din Satul Leoteşti (patru acte materiale), Dumitru Radu, Ani Şişu, preşedintele unei secţii de votare din Circumscripţia nr. 30, Judeţul Olt (44 acte materiale), Verginica Cumpănaşu, preşedintele unei secţii de votare din Circumscripţia electorală nr. 30, Judeţul Olt (două acte materiale), George Cristian Iordache, preşedintele unei secţii de votare din satul Bobiceşti, Ionela Andreea Stanca, Verginica Stanca, Dumitru Ghiţă (două acte materiale), Liviu Porumbelu, preşedintele unei secţii de votare din Circumscripţia 30, Judeţul Olt (trei acte materiale), Georgeta Stîrlea, preşedintele unei secţii de votare din Circumscripţia nr. 30, Judeţul Olt (opt acte materiale), Elena Mitran preşedintele unei secţii de votare din localitatea Coloneşti (16 acte materiale), Florina Iova preşedintele unei secţii de votare din localitatea Bălăneşti (16 acte materiale), Maria Sima, preşedintele unei secţii de votare din localitatea Dejeşti (11 acte materiale), Maria Pielaru, preşedintele unei secţii de votare din comuna Coloneşti, sat Gueşti (15 acte materiale), Maria Popescu, preşedintele unei secţii de votare din Circumscripţia electorală nr. 30, Judeţul Olt (şase acte materiale), Florin Diaconescu preşedintele unei secţii de votare din Circumscripţia electorală nr. 30, Judeţul Olt (13 acte materiale) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 54 sau 55 din Legea 3/2000.