Instanţa supremă începe miercuri judecata pe fond a recursului în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis. Pentru acest termen s-a stabilit citarea preşedintelui României şi a unui reprezentant al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Instanţa supremă a admis, în 25 noiembrie 2014, să fie judecat pe fond recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis şi a stabilit primul termen în 14 ianuarie, când vor fi citaţi Iohannis şi un reprezentant al ANI, relatează Mediafax.
Decizia a fost luată în cameră de consiliu, de un complet format din trei judecători, care au analizat admisibilitatea în principiu a judecării în recurs a dosarului în care primarul Sibiului şi preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a contestat raportul ANI în care se arăta că acesta a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe.
Recursul a fost făcut de Agenţia Naţională de Integritate, după ce în septembrie 2013, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia lui Iohannis şi a dispus anularea deciziei de incompatibilitate.