Dosar de Politician: PSD pierde alegerile pe legea fumatului. Anonima Aurelia Cristea a făcut scrum procentele social-democraților (VIDEO)

Publicat: 06 04. 2016, 21:58

În emisiunea din seara de 6 aprilie, Silviu Mănăstire a vorbit despre modul în care politicienii din cadrul PSD adună voturi, dar și care sunt relațiile social-democraților din cluj cu oamenii cu afaceri dubiaoase din același oraș.

Astăzi vă propun să râdem de prostia politică a celor de la PSD. De obicei acest partid are inspirația să se autosaboteze. PSD-iști pierd de regulă alegerile pe care în mod normal ar fi trebuit să le câștige, un exemplu este Ponta, altul este Mircea Geoană. Recent, după cum știm, o doamnă deputat PSD de la Cluj, pe nume Aurelia Cristea a inițiat și a reușit să adopte o lege antifumat. Legea a fost votată într-o veselie de deputații PSD-iști dar nu numai. Aurelia Cristea a crezut că legea care interzice fumatul în România o să-i aducă avantaje politice deoarece Cristea intenționa să candideze la primăria orașului Cluj Napoca. După ce legea Aureliei Cristea a fost implementată, deputata de Cluj s-a prăbușit în sondaje, la fel și PSD peste tot în țară.

Dosar de Politician

Cristea avea în sondajele de opinie circa 18 la sută intenție de vot înainte de adoptarea legii antifumat, acum a ajuns la 6 la sută! Să ne înțelegem: nu este nici sănătos și nici recomadat să fumezi, dar din punct de vedere politic cei de la PSD au făcut o mare tâmpenie înainte de alegerile locale. În disperare de cauză, PSD-istii de la Cluj au fost obligați să-și caute un alt candidat care să se lupte cu Emil Boc, mai exact, care să ia bătaie de la Boc. PSD și-a găsit candidat în persoana unui om de afaceri destul de controversat care deține un hotel de cinci stele în centrul orașului: numele sau este Octavian Buzoianu. Buzoianu a ajuns cunoscut drept director al fabricii de bere URSUS Cluj. Însă povestea să este mult mai complicată.

Octavian Buzoianu este exponentul așa numitului grup de influență "de pe Lac". Clujenii "de pe Lac" sunt oameni de afaceri potenți și discreți care au fost implicați în diverse afaceri și privatizări, să le numim discutabile-ei sunt cei care controlează viața economică și politică a orașului încă din anii '90. Ca o mică paranteză, când vă gândiți la Cluj, nu trebuie să uitați niciodată că părintele privatizărilor în masă din România a fost nu întâmplător clujeanu Radu Sârbu, un nume de tristă amintire. La Cluj s-a executat de către serviciile de informații, jocul Carîtaș și s-a falimentat la comandă banca Dacia Felix. Astfel, candidatul PSD la primăria Clujului, acest Octavian Buzoianu a intrat inițial în politică în partidul lui Teodor Meleșcanu- Alianța pentru România.

Fratele său, Călin Buzoianu, a fost simpatizant PNȚCD, partidul lui Radu Sârbu de la FPS. Cei doi frați Buzoianu sunt parteneri în mai toate afacerile imporatante: acum ei dețin un hotel, acțiuni la un institut de proiectare și alte afaceri imobiliare. Buzoianu apare că administrator și acționar al companiei Institut Proiect alături de influentul afacerist Dorel Goia, unul din fondatorii Băncii Transilvania. Un alt personaj care are ascendent asupra lui Buzoianu este Ovidiu Turcu, un alt om de afaceri clujean extrem de bine asezonat cu influență. Turcu este aparent un simplu dealer de mașini Dacia și Renault

Numele fraților Buzoianu mai este legat de închiderea recunoscutei fabrici de dulciuri Feleacul, unul din simbourile orașului. În 1997, FPS-ul vinde fabrica omul de afaceri sirian, Omar Hayssam. Teroristul Hayssam a luat un credit garantat cu acțiuni la Feleacul, dar nu a mai rambursat banii. Din acest motiv banca "Ion Țiriac" a vândut pachetul majoritar fratiilor Buzoianu. Apoi, frații Buzoianu au transformat sediul societăți Feleacul într-un hotel de cinci stele și au vândut pe bucăți restul de active.

Conform publicație ziardecluj.ro

În concluzie, PSD-istii de la Cluj vor avea un candidat la primărie bine uns cu toate alifiile politice: țărăniste,liberale și socialiste. Mai important este că, PSD nici nu se gândește să câștige primăria lui Boc. Totuși, Octavian Buzoianu este rezervă de primar în cazul în care, cine știe, DNA-ul îl arestează pe Emil Boc. Și cam atât! Felicitări dl Dîncu