Dosar de politician: Iohannis nu vrea să ajute PNL să intre la guvernare pentru că mulţi dintre liderii partidului au probleme de imagine. Unul dintre ei este Sorin Frunzăverde (VIDEO)
Preşedintele Iohannis nu vrea să ajute PNL să intre la guvernare din cauză că mulţi dintre liderii partidului au probleme de imagine. Unul dintre ei este Sorin Frunzăverde, baronul atotputernic din Caraş Severin.
Președintele Iohannis vrea curățenie în „partidul meu” – așa cum numește domnia sa PNL. Așadar PNL trebuie curățat de liderii cu probleme de imagine. În acest moment, Iohannis știe că PNL nu este suficient de curat pentru a intra la guvernare. O lista cu lideri PNL care vor fi executați de Justiție circulă deja pe culoarele puterii.
După ce baronii PNL Moloț, Căncescu, Turcanu, Bîgiu, Fenechiu sau Uioreanu au fost eliminați din politică, urmează o nouă serie de retrageri. De exemplu, Sorin Frunzăverde, cel poreclit Ayatolahul, care deține încă funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș Severin și șef al PNL în județ.
În primul tur al alegerilor prezidențiale, când Iohannis a pierdut în fața lui Ponta cu 10 procente, Sorin Frunzăverde a fost văzut la sediul partidului alături de ceilalți baroni PNL. Iohannis le-a jurat atunci baronilor că, dacă va câștiga alegerile, o să-i execute pe toți cei care l-au sabotat în primul tur.
Martorii spun că a fost singura dată în care președintele Iohannis s-a enervat și a strigat în campania electorală. În primul tur al alegerilor prezidențiale au fost 4-5 județe în care liderii PNL au trântit meciul cum se spune in fotbal: Iohannis a pierdut alegerile în primul tur la Caraș cu zece procente. La fel, baronii de la Buzău, Botoșani sau Hunedoara au trântit meciul în favoarea lui Ponta.
Doar minunea electorală din 16 Noiembrie l-a salvat pe Iohannis de trădarea baronilor. De fapt, la Caraș Severin se știe că Sorin Frunzăverde colaborează foarte bine cu cei de la PSD, având o relație apropiata cu deputatul Ion Mocioalca, șeful PSD Caraș.
Aflați mai multe despre acest dosar din materialul video de mai jos.