Dosar de politician: Gabriel Oprea, o carieră cu lumini și umbre (VIDEO)

Dosar de politician: Gabriel Oprea, o carieră cu lumini și umbre (VIDEO)
Foto: B1 TV

Gabriel Oprea, ministrul prezentat astăzi în campania ”Dosar de ministru” este șeful real al Guvernului. Fără Oprea, ministrul de Interne în funcție și vicepremier al cabinetului, Victor Ponta ar pleca acasă imediat. Ponta stă lipit de Oprea iar nașul Oprea, pentru că acesta este nașul băiatului premierului, stă și el deocamdată lipit de Ponta.

Lucrurile dintre cei doi sunt complicate: sunt rude prin alianță și parteneri politici deopotrivă. Dacă unul cade, celălalt cade și el. De-a lungul carierei sale politice, Victor Ponta îi datorează foarte multe lucruri lui Gabriel Oprea. La rândul său, Oprea a primit din partea premierului puterea absolută în domeniul siguranței naționale. Oprea conduce ședintele de guvern în lipsa lui
Ponta și stă la masă cu șefii serviciilor de informații, cu șefii parchetelor și lângă președintele Klaus Iohannis în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Ministrul de Interne este un personaj greu de analizat, cariera sa este plina de lumini și umbre, asta pentru că Oprea este contestat și apreciat deopotrivă în clasa politică. Un lucru este cert și este recunoscut de adversarii săi, dar și de prieteni: dacă ai bătut palma cu Gabriel Oprea, îl ai partener politic până la capăt.

Datele arată că, în anii 2000, Gabriel Oprea a fost, pe rând, prefect al Bucureștiului și ministru al Administrației în guvernarea Năstase. Este general de Justiție Militară și fondator al influentului Colegiu Național de Apărare.

Oprea și-a creat cariera cu tenacitate; unii l-au plasat în tabăra premierului Năstase, viața a arătat că în final Oprea a fost cel care și-a creat personal o tabără politică.

Aflați mai multe despre acest dosar din materialul video de mai jos.

Dosar de politician: Gabriel Oprea, o carieră cu lumini și umbre

Urmăriți B1TV.ro și pe
`