Silviu Mănăstire a prezentat, miercuri, în emisiunea ”Dosar de politican” cine lua şpaga grea din afacerea Microsoft și a făcut dezvăluiri despre camarila lui Adrian Năstase și despre Alexandru Bittner, omul de casă al familiei Năstase, acuzat de şpăgi de milioane în dosarul Microsoft.
Tot mai multi martori și denunțători din dosar Microsoft vorbesc despre șpăgile enorme încasate de apropiații premierului Adrian Năstase. Era greu de crezut că un asemenea tun ar fi putut scăpa nevămuit de „mafia personală a lui Năstase”.
În acei ani ai regimului PSD nici musca nu scăpa netaxată. Orice privatizare, orice contract important de lucrări, orice lege, erau transformate prin trafic de influență în bani grei, zeci de milioane de euro.
Mediul de afaceri era sufocat de corupția generalizată, o corupție instituțională, practicată în sistem piramidal. Adevărata bomba din dosarul Microsoft a căzut zilele trecute: un important denunțător din dosar a declarat negru pe alb că o șpagă de 3, 8 milioane de dolari a ajuns la Alexandru Bittner, omul de afaceri prieten cu Adrian Năstase. Și uite așa se ridică încă o dată valul tras peste figura celui mai influent sforar al guvernarii Nastase: Bittner.
Bittner blocase ințial derularea contractului Microsoft deoarece șmecherii care se ocupau de șpăgi, adică Dinu Pescariu și Claudiu Florica, au încercat să-l scoatp din ecuația corupției. O greșeală fatala! Bittner s-a supărat și le-a blocat combinația fără drept de apel! Astfel că Pescariu și Florică au trebuit să cotizeze.
Aflați mai multe despre legăturile lui Alexandru Bittner cu familia Năstase din materialul video de mai jos.