Dorin Bădulescu (PMP), critici la adresa președintelui Iohannis: „Dacă ne raportăm la întregul mandat, a fost mai mult dispărut”
Dorin Bădulescu, președinte PMP Buzău, a criticat într-o intervenție pentru emisiunea Politica zilei, cu Ioana Constantin, absența președintelui Iohannis din spațiul public. Acesta a precizat că șeful statului nu a avut în acest mandat nicio întâlnire cu lideri importanți:
Critici dure la adresa lui Klaus Iohannis
„E fără cuvinte, pentru că dacă ne raportăm la întregul mandat care se apropie de final, a fost mai mult dispărut, nu mai vorbim de tăcut.
Din punctul meu de vedere în mod evident nu a făcut cinste funcției de președinte, așa cum ne-am fi așteptat sau cum au sperat mulți români care l-au votat și în 2014, și în 2019. Din păcate, nu văd niciun fel de câștig în primirea unor oficialități.
Nu am văzut în acest mandat o întâlnire extrem de importantă, mediatizată pe agenda președintelui, în care acesta să se fi întâlnit cu președintele unui stat important fie din UE, fie președintele SUA.
Să contăm cumva în politica externă, cu atât mai mult cu cât suntem unul dintre pilonii importanți ai Europei de Est mai ales după războiul din Ucraina”, a precizat Dorin Bădulescu.
Primele apariții publice ale lui Iohannis, după ce a fost dat dispărut
Președintele Klaus Iohannis a avut o primă activitate vineri, potrivit site-ului Administrației Prezidențiale, după o lungă absență din spațiul public, în ciuda unor crize care s-au accentuat de la o zi la alta.
Președintele Klaus Iohannis nu a avut apariții publice în acest an. Ultimele imagini cu șeful statului au fost publicate cu ocazia mesajului transmis românilor de Anul Nou, în ultima zi din 2023.
Între timp problemele s-au accentuat în România. De la protestul transportatorilor și al fermierilor, până la problemele din sistemul sanitar, cu cadre medicale care se pregătesc de grevă generală, agenda publică a fost în fierbere, dar președintele Iohannis a continuat să fie absent.
Așa se face că deputații USR au decis să îl dea dispărut pe președintele României, Klaus Iohannis, la poliție, în cursul zilei de joi, 18 ianuarie.