USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern, a afirmat Dominic Fritz, primar al Timișoarei, miercuri, la Parlament, în cadrul unor declarații de presă.
„Trebuie să adresăm amândouă cauzele. Prima cauză, bineînțeles, este pericolul extremismului și ingerințele rusești pe care le-am văzut, și trebuie să punem umărul să apărăm țara, dar a doua cauză este și fragilitatea instituțiilor democratice pe care am văzut-o în ultimele săptămâni. Nu trebuia să ajungem în situația în care suntem și, de aceea, un proiect de guvern în care s-ar angaja USR poate să fie doar un proiect care adresează amândouă cauzele, care ne apără împotriva ingerințelor, dar care ne și întărește instituțiile care au suferit în ultimul timp”, a declarat Dominic Fritz.
„De aceea, spun foarte clar că mergem în aceste negocieri cu inima deschisă pentru România, cu curajul de a face ce este necesar pentru a pune România din nou pe o direcție de creștere și democratică, dar munca grea acum începe. Deci vreau să spun foarte clar că USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Acum echipele au început această muncă de a negocia programul de guvernare, de a vedea dacă într-adevăr avem o viziune comună pentru ce trebuie să urmeze, dacă într-adevăr toate partidele, așa cum au spus, au înțeles semnalul alegătorilor din ultimele săptămâni și, dacă acest lucru este cazul, atunci ne asumăm această co-responsabilitate pentru guvernarea României”, a adăugat reprezentantul USR.
Întrebat despre liniile roșii ale USR, Dominic Fritz a spus: „Noi nu vorbim de linii roșii. Ce trebuie să fie clar este că această guvernare își asumă o reducere a cheltuielilor statului. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă o reformă administrativă. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă și o reformă a instituțiilor care au eșuat în ultimele săptămână, asta include și o reformă a serviciilor, și trebuie să fie clar că această guvernare își asumă o reîntoarcere la cetățenii României”.