Dominic Fritz și-a anunțat colegii că nu mai candidează la șefia USR: Nu vreau să repet greșelile din USR care au dus la fragmentare

Publicat: 16 06. 2024, 20:29
Foto: Dominic Fritz / Facebook

Dominic Fritz, primarul reales al Timișoarei, și-a anunțat colegii pe un grup de partid că nu va mai candida la președinția USR. El a punctat că a luat această decizie, una dificilă, cu multă responsabilitate deoarece nu vrea să repete greșelile din USR și nu vrea să dezbine partidul într-un moment în care acesta trebuie să se pregătească pentru alegerile din toamnă.

Dominic Fritz: Nu vreau să repet greșelile trecutului

În mesajul respectiv, citat de G4Media, Dominic Fritz a scris că a luat la cunoștință faptul că propunerea sa de a separa candidatura la prezidențiale de șefia partidului nu pare să aibă suficientă tracțiune momentan în USR și că nu e împărtășită nici de Lucian Viziteu, nici de Elena Lasconi. „Să merg înainte cu această propunere aș risca să ne dezbine într-un moment crucial și nu vreau să repet greșelile din USR care au dus la fragmentare”.

„Nu am nevoie de președinția USR ca să particip la reconstrucția partidului. O pot face din orice loc și vă îndemn pe toți să vă puneți întrebarea: cum pot contribui eu? Voi susține noul președinte sau noua președintă cu toată puterea mea. Mi-aș dori să respectăm toți rezultatele alegerilor interne ce urmează și să muncim pentru un rezultat bun în toamnă și chiar pentru victoria pe care o dorim”, a mai transmis Dominic Fritz.

Fritz: Românii nu vor acum de la noi sânge pe pereți

Acesta și-a îndemnat apoi colegii să aibă o abordare constructivă, nu revanșardă.

„Ce nu avem nevoie e să începem un proces de epurări interne și o vânătoare de vrăjitoare. Românii nu vor acum de la noi sânge pe pereți sau o reglare de conturi, ci să fim capabili să ne adaptăm rapid după semnalul de alarmă pe care ni l-au transmis alegătorii noștri. Pentru mine, asta înseamnă o mai bună comunicare bazată pe nevoile reale ale oamenilor, o împuternicire a filialelor locale performante și o deschidere a partidului către toate forțele reformatoare din interior și din țară. USR trebuie să devină din nou un magnet pentru idei și oameni de calitate. Mă voi pune în slujba acestor idei cu o candidatură la Biroul Național împreună cu o echipă din toată țară. Prieteni, știu că e agitație multă în aceste zile. Unii adversari politici deja au început să facă planuri pentru o România fără noi. Se înșală. USR va ieși întărit din această criză. Vom câștiga din nou. Depinde doar de noi”, a spus Dominic Fritz, potrivit G4Media.

Amintim că, între timp, Elena Lasconi și-a anunțat oficial candidatura la șefia USR, ea fiind deja susținută public de Cristina Prună, Claudiu Năsui și Lucian Viziteu.