Dominic Fritz, primarul ales al Timişoarei, dispus la o alianță inclusiv cu PSD şi PRO România, în cazul în care pică negocierile cu PNL pentru majoritatea în Consiliul Local

Dominic Fritz, primarul ales al Timişoarei, dispus la o alianță inclusiv cu PSD şi PRO România, în cazul în care pică negocierile cu PNL pentru majoritatea în Consiliul Local
Foto: Dominic Fritz / Facebook

Dominic Fritz (USR-PLUS), primarul ales al Timișoarei, a susținut că e dispus să discute chiar şi cu PSD sau Pro România pentru a-și asigura majoritatea în Consiliul Local Timișoara. Declarația vine după ce negocierile cu PNL au eșuat în ultimul moment, iar Fritz a dat un ultimatum liberalilor. Liderii PNL şi cei ai USR-PLUS din judeţ nu au reușit să se pună de acord în privinţa împărțirii funcţiilor de viceprimari în Timişoara şi de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Timiş.

Dominic Fritz a dat ultimatum PNL pentru a accepta colaborarea cu USR-PLUS la nivel local

Dominic Fritz a susținut că PNL s-a răzgândit cu puțin timp înainte de a anunța împreună rezultatul negocierilor. Cu toate acestea, el încă mai speră la o înțelegere cu liberalii deoarece timișorenii au arătat, la alegerile din 27 septembrie, că vor o conducere locală formată din USR-PLUS și PNL.

El a insistat că își dorește să ajungă cât mai repede la o înțelegere cu PNL, deoarece lupta cu epidemia de coronavirus este una contracronometru și nu e vreme de așteptat.

„Azi Timișoara și Timișul se apropie de pragul critic de infectare cu noul coronavirus, este cea mai neagră zi de când a început pandemia. Criza sanitară nu așteaptă până la alegerile parlamentare, atunci când PNL ar dori să încheiem protocolul de colaborare. Noi ne dorim o cooperare între Primărie și Consiliul Județean pentru că am văzut ce se întâmplă la nivel central unde măsurile guvernului PNL au fost sabotate de o majoritate PSD în Parlament”, a scris Fritz, pe Facebook.

El i-a dat apoi un ultimatum lui Alin Nica, reprezentantul liberalilor: „Dl Nica, aveți termen până luni seară să luați o decizie. Sfatul meu este să cântăriți atent situația epidemiei de COVID-19 și voturile cetățenilor și să hotărâți în funcție de interesele timișorenilor și timișenilor, nu de îndemnurile la război de la București”.

Dominic Fritz, dispus să discute cu reprezentanții PSD și Pro România, dacă PNL nu răspunde ultimatumului

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă va face alianţă cu Pro România şi PSD în cazul în care PNL nu va răspunde la ultimatum, Fritz nu a exclus această posibilitate.

„Chiar sunt curios la ce se gândeşte dl Nica, cu cine vrea să facă o majoritate, care sunt alte opţiuni. Eu sunt încrezător că putem ajunge la o concluzie, dar noi, cei care ne dorim politică bazată pe transparenţă, pe principii, trebuie să fim şi mai atenţi. E un joc politic aşa de bizar că mi-e foarte greu să îl înţeleg. Acum depinde de dl Nica dacă vrea ca PSD sau PRO România să facă parte din guvernare. Pot să spun ce fac eu abia când ştiu răspunsul lui. O să încep să vorbesc cu toţi cei care au fost votaţi de timişoreni, inclusiv cu consilierii care fac parte din PSD şi PRO România. O să analizez situaţia luni seară”, a declarat primarul ales al Timișoarei.

Dominic Fritz a câștigat Primăria Timișoara după ce l-a învins pe liberalul Nicolae Robu la o diferență de aproape 20 de procente. Robu s-a retras apoi de la conducerea filialei PNL Timiș.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)