Doi deputați germani, membri ai Parlamentului European, au acuzat guvernul socialist al României pentru împiedicarea accesului României şi Bulgariei în Schengen, contrazicând declaraţiile Berlinului, potrivit căruia măsurile celor două ţări în materie de justiţie şi corupţie sunt insuficiente, transmite Euractiv.com.
În cadrul unei conferințe de la Bruxelles, europarlamentarul Manfred Weber, vicepreşedintele Partidului Popular European, a lăudat Bulgaria pentru pregătirea aderării sale la Schengen.
„Aderarea la Shengen s-a soldat cu un eşec din cauză că, în ultimii trei ani, Guvernul României s-a confruntat cu probleme constituţionale într-un mod contraproductiv, a declarat Weber.
Acesta susține că motivul pentru care țara noastră și Bulgaria, care sunt luate la pachet, nu au fost acceptate în Schengen, ține de România, și nu de Bulgaria.
Ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, a declarat recent că Bulgaria şi România nu îndeplinesc criteriile de aderare la Schengen. Friedrich este un conservator din cadrul Uniunii Social-Creştine (CSU).