DNA nu a solicitat prezența jandarmilor la venirea lui Dragnea. Carmen Dan i-a trimis, ca să aibă grijă de ”Daddy”
Jandarmeria Capitalei a venit cu lămuriri, după ce a fost remarcat un număr considerabil de jandarmi prezenți în fața DNA, chiar la venirea lui Liviu Dragnea. Prezența unui dispozitiv suplimentar a fost dispusă pentru buna activitate a instituției, a argumentat purtătorul de cuvânt, Georgian Enache.
”Motivul prezenței jandarmilor acolo a fost acela de a asigura desfășurarea în condiții normale a activității insituției. Erau foarte mulți oameni prezenți în zonă, iar pentru a asigura desfășurarea normală, obișnuită a instituției, a fost nevoie de dispozitivul nostru în zonă. Obiectivul respectiv este asigurat cu pază de jandarmi, iar în spațiul public erau adunate, din câte am înțeles, aproape 50 de persoane”, a explicat Georgian Enache, citat de Agerpres.
Între 10 și 15 jandarmi au fost prezenți. Ei au legitimat câteva persoane, dar nu au dat amenzi.
La rândul său, Ministrul de Interne, Carmen Dan, a precizat că jandarmii au fost prezenți pentru a evita vreun incident.
”Colegii mei și toți cei care suntem membri ai PSD, nu putem avea decat un mesaj de susținere. Jandarmeria asigură accesul și perimetrul ce deservește sediul acelei instituții. Jandarmii sunt acolo în mod frecvent, in fiecare zi. Dispozitivul de Jandarmie este un dispozitiv flexibil. S-a asigurat acea activitate pentru a evita vreun incident ce ține de tulburarea ordinii publice. Jandarmeria era prezentă pentru ca intră în responsabilitatea lor”, a declarat Ministrul Carmen Dan, citată de Digi24.