Direcția Națională Anticorupție a transmis un comunicat de presă, vineri, în contextul declarațiilor făcute de candidatul AUR la Primăria Capitalei, și a precizat „că în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale”.
Reacția DNA a venit în contextul în care Mihai Enache sugerase că Nicușor Dan ar fi urmărit penal într-un dosar referitor la finanțarea campaniei de publicitate outdoor.
„La solicitarea mass media și în referire la informațiile vehiculate în spațiul public privind pe unul dintre candidații la Primăria Capitalei, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de nicio persoană”, a declarat DNA.
Procurorii au îndemnat la echilibru în discursul public.
„Pe această cale atragem atenția asupra echilibrului în discursul public pentru a se evita transmiterea unor informații de natură a crea aparența desfășurării activității DNA altfel decât în cadru legal, în mod echidistant și imparțial. Consecventă practicii de comunicare care răspunde interesului major al opiniei publice, DNA va transmite public, în condițiile legii, orice informație privind activitatea instituției”, se mai arată în comunicatul DNA.