Discursul lui Ponta dezbină Opoziţia: Cei trei lideri USL s-au întâlnit la sediul Grivco, compania lui Dan Voiculescu (VIDEO)

Discursul lui Ponta dezbină Opoziţia: Cei trei lideri USL s-au întâlnit la sediul Grivco, compania lui Dan Voiculescu (VIDEO)
Foto: Mediafax

Cei trei lideri ai USL, Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin, s-au întâlnit, joi, la sediul Grivco, celebra companie deținută de mogulul Dan Voiculescu. Informaţia a fost anunţată în premieră de B1 TV şi confirmată de liderul PNL, Crin Antonescu, într-o conferinţă de presă.

Întâlnirea ar fi avut loc la orele 14:30, înainte de ședința programată la sediul PNL, în cadrul căreia Crin Antonescu a vorbit despre noul Guvern.

Crin Antonescu a explicat că vizitat la Grivco a fost doar pentru a amâna o întâlnire programată, dar că totuși cei trei lideri ai USL au participat la o discuție scurtă.

Da, era o întâlnire programată acolo, am trecut ca s-o amânăm. Am discutat foarte scurt. Avem o sumedenie de probleme practice, pentru ca suntem în an electoral„, a spus Antonescu, vizavi de vizita la Grivco.

Această informație vine după ce Victor Ponta a fost criticat pentru discursul susținut în Parlament, odată cu învestirea noului Guvern, acesta fiind extrem de calm la adresa Puterii și acid la adresa liderului PC, folosind o expresie dintr-o postare pe blog al lui Dan Voiculescu.

Mai exact, președintele PSD a folosit expresia „un Guvern al clonelor„, ce s-a regăsit și în postarea pe blog a fondatorului Partidului Conservator, susţinând însă că această formulare este nedreaptă la adresa tinerilor membri ai Cabinetului Ungureanu.

Victor Ponta s-a apărat spunând că își scrie singur discursurile și s-a declarat mirat de reacția PNL, liberalii spunând că au fost surprinși de acest discurs care nu a fost pus la punct de ambele partide.

Mai mult, se pare că discursul lui Victor Ponta a stârnit rumoare și printre oamenii Antenei 3, Mircea Badea având o reacție surprinzătoare la adresa reprezentantului Opoziției, apreciind că președintele PSD a avut un discurs defensiv, pe un ton umil.

Cei trei lideri USL au fost la Grivco

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_15683').select();" id="embed_text_15683" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`