Discurs dur în Parlamentul European: Cum condamna premierul propus, Viorica Dăncilă, în 2017 protestele împotriva OUG 13 (VIDEO)
Premierul propus de PSD, europarlamentarul Viorica Dăncilă, s-a dovedit, de-a lungul timpului, o apărătoare vehementă a acțiunilor social-democraților, inclusiv în fața aleșilor europeni. Un astfel de episod a avut loc la începutul anului 2017, când Dăncilă a criticat, de la tribuna Parlamentului European, protestele care aveau loc în România, vorbind despre acțiuni violente în care oamenii au aruncat cu pietre și cu petarde, informează HotNews.
Discurs dur în Parlamentul European: Cum condamna premierul propus, Viorica Dăncilă, în 2017 protestele împotriva OUG 13
#DIRECT_ONE_z33orh#
"Domnule președinte, în această seară și chiar în acest moment au loc proteste în România, la care s-au produs violente în rândul forțelor de ordine, dar și în rândul celor prezenți la protest. S-a aruncat cu petarde și pietre în forțele de ordine cu dorința de a provoca autoritățile să producă victime. Acest lucru nu s-a produs, dar cred eu că acest lucru îi discreditează pe cei care au contribuit la aceste proteste, având aici în sala membri care susțin acest lucru.
Mai mult, a apărut informația că Direcția Națională Anticorupție, principalul organism de lupta împotriva corupției, vrea să deschidă o investigație împotriva premierului, a membrilor guvernului, a funcționarilor civili din Ministerul Justiției care au participat la redactarea celor două acte normative. Acest lucru este de neînțeles și de neacceptat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cred că dezinformarea nu este mai importantă decât democrația în Europa", a declarat Viorica Dăncilă în Parlamentul European, la începutul anului 2017.
Ulterior, aceasta a apărat modificările făcute de Guvernul PSD-ALDE la Codul Penal prin controversata OUG 13. Cu această ocazie, Dăncilă l-a apostrofat de la microfonul din PE, pe comisarului european Frans Timmermans, care face parte tot din familia europeană a socialiștilor.
"Domnule președinte, domnule comisar, Curtea Constituțională a constatat că unele prevederi ale Codului penal nu erau constituționale. Drept urmare, guvernul PSD-ALDE a dat o ordonanță de urgență pentru a reglementa acest lucru. Același lucru a fost folosit anterior de guvernul Cioloș și de guvernul Boc. Guvernul președintelui Iohannis, guvernul Cioloș, a operat o sută cincizeci și unu de modificări, realizate în secret fără nicio consultare publică. De ce, domnule comisar, nu ați spus și atunci că România a făcut un pas înapoi? (…) Acum este o acțiune mascată de a dărâma guvernul legitim al României și de a nu ține cont de votul românilor din 11 decembrie”, spunea Viorica Dăncilă.
În 2016, actualul prmier propus s-a dovedit a fi și un apărător al televiziunilor din trustul Intact, când acestea au fost obligate să părăsească sediile, în contextul în care ANAF lua măsuri pentru recuperarea prejudiciului din dosarul ICA.
"Fiscul din Romania a solicitat unui număr de cinci televiziuni aparținând trustului Intact să evacueze în termen de cinci zile sediile în care își desfășoara activitatea, ca parte a acțiunii statului de recuperare a unui prejudiciu. Consider corectă dorința statului de a recupera prejudiciile din dosare. În fața justiției, toți suntem egali. Hotărârea judecătorească s-a pus în aplicare prin preluarea clădirii trustului de presa de către stat și nu prevede evacuarea Antena 3, care nu este parte a niciunui proces și nu are nicio datorie la stat. Soluția corectă, conform legii, este dreptul de preempțiune al trustului de presă, în calitate de chiriaș.
Solicitarea către cinci televiziuni de a evacua sediile într-un timp atât de scurt înseamnă încetarea emisiunii și pot fi interpretate ca un demers menit să intimideze respectivele instituții media și chiar să pericliteze activitatea acestora. Putem vorbi despre suprimarea libertății de exprimare prin mijloace administrative. Nicăieri în Europa o televiziune, și cu atât mai puțin cinci, nu își poate schimba sediul în cinci zile", mai spunea Viorica Dăncilă.