Grecul Dimitris Sophocleus și-a înaintat demisia, luni, din funcția de director general al CFR, după ce planul său de administrare a societății a fost respins de către Asociația Generală a Acționarilor.
Managerul privat de la CFR și-a început activitatea în luna ianuarie, având un salariu de 11.800 de lei.
Ministerul Transporturilor a respins planul de administrare propus de Consiliul de Administraţie al CFR SA, ceea ce duce la încetarea mandatului administratorilor, care acuză factorul politic că este „disperat” să nu piardă controlul unei companii de stat şi a finanţărilor europene.
„Conducerea Companiei Nationale CFR SA a luat act, cu surprindere şi regret, de respingerea Planului de administrare de către acţionariatul reprezentat de Ministerul Transporturilor (…) Apreciem că această schimbare intempestivă nu este fundamentată de raţiuni economice, situaţia companiei îmbunătăţindu-se în ultimele luni, ci mai degrabă de disperarea factorului politic de a pierde influenţa asupra resurselor unei companii de stat şi a finanţărilor europene”, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea companiei.