Directorul Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş, arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată

Directorul Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş, arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată
Foto: monitoruldecluj.ro

Şeful Direcţiei Silvice Cluj,  Traian Mariş, a fost arestat preventiv perntru 29 de zile, pentru luare de mită în formă continuată, după ce ar fi primit 10 de mii de lei  pentru a nu îşi exercita atribuţiile de serviciu în cazul unor controale.

Mai precis, Traian Mariş este acuzat de procurorii DNA că a cerut şi primit mită de la mai mulţi pădurari, pentru a nu-i schimba din funcţii şi pentru a le aviza favorabil controalele făcute în cantoanele în care lucrează. Traian Mariş urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

„În perioada septembrie 2012 – aprilie 2013, inculpatul Mariş Traian, în calitate de director al Direcţiei Silvice Cluj, a pretins de la trei angajați ai instituției pe care o conduce (pădurari) sume cuprinse între 4.000 și 10.000 euro pentru ca, în schimb, să le asigure păstrarea locurilor de muncă, să le avizeze favorabil controalele dispuse în cantoanele la care lucrează și să nu le aplice măsuri de sancționare disciplinară ca urmare a neregulilor constatate de echipele de control.  La data de 15 aprilie 2013, inculpatul Mariş Traian a primit de la doi dintre angajați, denunțători în cauză, prin intermediar, suma de 10.000 lei, pentru ca, în schimb, să nu emită nicio dispoziţie de sancţionare a celor doi pentru presupuse nereguli în activitatea lor de pădurari și pentru ca să avizeze favorabil raportul asupra unui control programat în cantonul pădurarului care a intermediat primirea banilor, sub formă de mită”, se arată într-un comunicat DNA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`