Dîncu (PSD): În acest moment, noi avem candidat la prezidențiale – pe Ciolacu / La Primăria Capitalei, nu avem niciun fel de dubii că e Firea. Eu nu văd un alt candidat (VIDEO)

Dîncu (PSD): În acest moment, noi avem candidat la prezidențiale - pe Ciolacu / La Primăria Capitalei, nu avem niciun fel de dubii că e Firea. Eu nu văd un alt candidat (VIDEO)
Foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu

Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional Politic al PSD, a declarat miercuri, pentru B1 TV, că, în mod normal, Marcel Ciolacu trebuie să fie candidatul PSD la prezidențiale deoarece el e liderul partidului. Dîncu a mai susținut că la Primăria Capitalei nu vede un alt candidat social-democrat în afară de Gabriela Firea.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Alex Vlădescu pe B1 TV.

Dîncu, despre candidatul PSD la prezidențiale

„În acest moment, noi avem candidat (la prezidențiale), pe președintele partidului. Așa funcționează în PSD, chiar dacă și Ciolacu ne spune că nu s-a hotărât să candideze. Dincolo de aceasta, el e premier, se gândește mai mult la ce are de făcut cu prețurile și protestele”, a declarat Dîncu.

Vasile Dîncu, despre candidatul PSD la Primăria Capitalei

Cât despre discuțiile din partid pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei, acesta a afirmat: „Pur și simplu, președintele partidului a întrebat cine e candidatul pentru București și organizația a spus, evident, că e Firea. Deci noi nu avem niciun fel de dubii cu privire la acest lucru. La noi, fiecare organizație, până la urmă, stabilește cine e omul cu care pierde sau câștigă alegerile. Fiecare organizație vrea să câștige. PSD București a hotărât și Firea e PSD-istul cu cele mai mari șanse în București. Deci noi nu am discutat altceva până în acest moment. Eu nu văd un alt candidat. Firea a candidat cu șanse, a câștigat o dată, a doua oară știm că avem niște dubii legate de cum s-au desfășurat în Sectorul 1 alegerile și e și un proces în acest sens”.

Întrebat de ce, totuși, PSD întârzie s-o anunțe oficial pe Firea, Dîncu a răspuns că aceasta oricum e cunoscută, are notorietate, deci nu e problemă dacă e anunțată oficial mai târziu.

Vasile Dîncu a spus apoi că lui Ciolacu nu-i e teamă de Firea, că toți din conducerea PSD se înțeleg bine și „e pentru prima dată poate când în conducerea PSD nu e nicio formă de competiție și asperitate”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori
18:59 - Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)
18:53 - Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: „Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”
18:37 - Atenție! Ce ajutor de încălzire va primi un pensionar care avea o pensie de 2050 de lei înainte de recalculare
18:31 - La ce trebuie să avem grijă când citim indicațiile de spălat și călcat de pe haine? Cinci simboluri la care trebuie să fim atenți
18:29 - Ghiță Ciobanul, după ce Regele Charles a anunțat că angajează cioban pentru cele 2.000 de oi ale sale: „Am și eu oi câte are regele. M-am uitat de bani, dar nu scrie în anunț. Meseriași nu mai găsești nici la noi”
17:59 - Stare de alertă în Budapesta, după ce Dunărea a ieșit din matcă și continuă să crească. Mii de persoane participă la activitatea de apărare (GALERIE FOTO)
17:58 - Anchetă în Iași după apelul suspect pe care l-a efectuat un copil de 13 ani la 112
17:56 - Tragedie la Gura Humorului. Un bărbat a murit, iar un altul se află în stare grav. Cum s-a petrecut accidentul
17:38 - Lăsați Ucraina să lovească în inima Rusiei, le cere Parlamentul European statelor UE într-o rezoluție adoptată joi