Din 1 iulie, nicio instituție nu mai are voie să ceară copii după acte emise de statul român sau dosar cu șină, susține ministrul Sebastian Burduja
Sebastian Burduja (PNL), ministrul Digitalizării, a declarat că din 1 iulie nicio entitate care prestează un serviciu public nu mai are voie să ceară copii după acte emise de statul român.
Fără dosar cu șină în instituții din 1 iulie
„Orice entitate care prestează un serviciu public, din 1 iulie, că acesta este termenul de implementare, nu are voie să ceară copii după acte emise de statul român, nu are voie să ne trimită la xerox-uri din incintă şi, de asemenea, nu are voie să solicite dosar cu şină sau produse de papetărie”, a declarat Sebastian Burduja la Prima News, potrivit News.ro.
Întrebat de unde vor obţine aceste instituţii actele pe care le duceau cetăţenii, ministrul a răspuns că până în 2026, când va fi implementat cloudul guvernamental, măcar nu ni se vor mai cere copii după acte, ci vom prezenta doar originalele şi funcţionarul va face copiile.
„În orizontul 2026, în care noi avem de implementat cloudul guvernamental şi Platforma Naţională de Interoperabilitate, prin care toate aceste instituţii vor putea comunica între ele, da, aceste informaţii vor fi la câteva clickuri distanţă, accesibile în baza unor protocoale între aceste instituţii, între o primărie şi Ministerul Afacerilor Interne sau între Registrul Auto Român şi ANAF şi aşa mai departe. Până atunci, sigur că legea noastră se aplică şi cel puţin nu ni se vor mai cere copii după acte. Adică vom prezenta originalele şi funcţionarul din spatele ghişeului va face aceste copii”, a mai declarat Sebastian Burduja.
Amintim că, la începutul acestui an, ministrul Digitalizării afirmase că din iulie vor putea fi cercetați disciplinar funcționarii care le solicită cetățenilor copii ale actelor emise de instituții de stat sau dosar cu șină