Diana Stoica (USR): “Sistemul de sănătate este vulnerabil de mai mulți ani de zile, în mare parte din cauza managementului defectuos”

Diana Stoica (USR): “Sistemul de sănătate este vulnerabil de mai mulți ani de zile, în mare parte din cauza managementului defectuos
Deputata USR Diana Stoica. Sursa foto: Diana Stoica / Facebook

Deputata USR Diana Stoica a comentat într-o intervenție pentru emisiunea Bună, România, cu Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, în urma căruia doi medici ATI au fost arestați preventiv sub acuzația de omor calificat.

Aceasta a precizat că există neconcordanțe între acuzațiile procurorilor și datele consemnate de medici în fișele medicale privind administrarea dozelor de noradrenalină:

“Sistemul de sănătate este vulnerabil de mai mulți ani de zile, în mare parte din cauza managementului defectuos, atât la Ministerul Sănătății, cât și în ceea ce privește managementul spitalicesc care este mai degrabă numit politic și ținut așa din șase în șase luni din pix.

Pe lângă asta avem un deficit major de personal, de materiale cu care medicii și personalul medical să își facă treaba și avem un cadru legal semidefectuos. În cazul de față avem o problemă mare pentru că este un număr foarte mare, și pentru o secție ATI, de decese și că există neconcordanțe între tratamentul pe care procurorii zic că l-ar fi scăzut medicii sau asistentele și ceea ce este notat în fișa de observație. Cred că problema este mai degrabă aici pentru că înțeleg și eu de la medicii ATI, am văzut că Societatea Română de ATI s-a pronunțat și a zis că este un protocol și pentru scăderea dozei de noradrenalină, dar problema este că există aceste neconcordanțe și că există mărturii din partea unor angajați de la spital. M-aș fi așteptat ca ministrul să trimită un corp de control care să aibă și un reprezentant al Comisiei de specialitate a Ministerului Sănătății, care are o comisie pentru ATI, să ne spună care este obiectivul acestui corp de control și misiunea pe care o desfășoară și care au fost rezultatele”.

Diana Stoica a lansat critici dure la adresa ministrului Sănătății, Alexandru Rafila:

“Domnul Rafila acum câteva luni ne-a spus că nu s-a întâmplat nimic, că e totul bine, deși existau semnale că niște nereguli sunt acolo. Nu știm nici acum care sunt acele nereguli, nici cine au fost, dacă au fost sau nu doctori, pentru că din anumite informații publice înțelegem că nu ar fi fost niciun doctor, din altele înțelegem că a fost un domn care este doctor. Lucrurile astea creează o neîncredere foarte mare din partea pacienților și apărținătorilor în sistemul de sănătate și dăunează medicilor buni”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)