Diana Stoica (USR), despre întrebarea pe care PSD vrea să o propună la referendumul lui Nicușor Dan: E absurd. Nu e nevoie de un referendum, ca să știi că ai o mare problemă cu drogurile în România (VIDEO)

Publicat: 18 10. 2024, 15:59
Actualizat: 18 10. 2024, 16:00
Sursa foto: Diana Stoica / Facebook

Deputata USR, Diana Stoica, a comentat în cadrul emisiunii Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1, întrebarea pe care PSD vrea să o propună la referendum.

Mai precis, consilierii generali ai partidului, vor propune adăugarea unei întrebări legată de prevenţia consumului de droguri în şcoli în Bucureşti, pe buletinul de vot pentru referendumul iniţiat de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.

Diana Stoica este de părere că întrebarea PSD pe tema drogurilor, la referendum, este absurdă și populistă. Deputata subliniază că nu este nevoie de un referendum pentru a recunoaște problema gravă a consumului de droguri în România, având în vedere că aproape toți copiii știu de unde pot cumpăra droguri.

De asemenea, ea consideră că autoritățile, în special Ministerul Afacerilor Interne, ar trebui să se concentreze pe combaterea traficului de droguri și să asigure că marii traficanți nu ajung în școli, afectând astfel destinele tinerilor.

„Da, este o mare problemă, dar nu trebuie să facem un referendum pentru asta”

“E absurd, vă dați seama, de la nivelul funcției de premier, care are în subordine Ministerul Afacerilor Interne, care trebuie să lupte cu marii traficanți de droguri, dar îi vedem că zburdă liberi prin Constanța, prin Port, copiii, într-adevăr, nu cred că trebuie să ne spună nimeni, nu e nevoie de un referendum ca să știi că ai o mare problemă cu drogurile, în România, atâta vreme cât aproape toți copiii cunosc de unde să cumpere din școala lor droguri cu 5, 10 lei. Da, este o mare problemă, dar nu trebuie să facem un referendum pentru asta.

Și dacă ar fi de făcut, ar fi de făcut, dacă mă întrebați pe mine, la nivel național, că nu e o problemă pe care o avem doar în București, așa cum avem și problema cu flagelul jocurilor de noroc, legi pe care domnul Marcel Ciolacu le blochează de 2 ani de zile în Parlament. Deci nu-mi dau seama care ar fi obiectivul. Mai bine să pună mâna să-și facă treaba, să se asigure că marii traficanți de droguri nu ajung în școli să ne distrugă destinele și viețile acestor copii”, a precizat deputata USR.