Deputata USR Diana Stoica a comentat situația din sondaje, joi, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și a tras un semnal de alarmă cu privire la ascensiunea partidelor extremiste.
Întrebată despre situația din sondaje, deputata USR a spus: „Am și eu o oarecare reticență mai ales după alegerile de la europarlamentare și de la locale, unde vedeam în fiecare zi sondaje cu diferențe foarte mari între ele”.
„Cred că au fost puțin decredibilizate ca instrument de informare reală și, oricum ar fi, ele sunt doar o fotografie de moment, dar ce mă îngrijorează pe mine este, într-adevăr, acea creștere, dacă este reală, a partidelor extremiste, care adunate pare că ar avea o treime din Parlament. În afară de asta, cred că nu putem decât să ne facem fiecare treaba, să le prezentăm programele pe care le avem românilor și să vedem cine este cea mai bună variantă”, a adăugat Diana Stoica.