Deputata USR Diana Stoica a comentat ironic scandalul dintre Diana Șoșoacă și soțul ei, luni, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a declarat că „acest SOS este mai degrabă un circ ambulant, nu un partid, și bătaia pe funcții în familie e cumva cel mai nou show al acestei trupe de circ”.
Întrebată cum vede scandalul de la vârful SOS, deputata USR a spus: „Eu cred că doamna Șoșoacă și-a pierdut și singurul alegător pe care îl avea garantat. Lăsând gluma la o parte, eu cred că acest SOS este mai degrabă un circ ambulant, nu un partid, și bătaia pe funcții în familie e cumva cel mai nou show al acestei trupe de circ, dar, da, atât doamna Șoșoacă, cât și partidul AUR nu au niciun fel de soluție, nu au propuneri legislative inițiate, ei fac doar live-uri, toată ziua cu asta se ocupă”.
„Într-adevăr, sunt foarte duplicitari (…), doamna Șoșoacă a făcut un mare tam-tam când a venit vorba de limitarea plăților cash, spunând că ea plătește numai cash, și vedem că în realitate de fapt e prinsă cu minciuna, folosind cardul, ceea ce e un lucru absolut normal în secolul în care trăim, dar na, ea încearcă să meargă pe niște emoții ale oamenilor, niște supărări ale lor, și să le canalizeze către ea, care este doar trompeta Kremlinului. Asta știm cu toții”, a continuat Diana Stoica.
„Cred că are viză de flotant la ambasada Rusiei. Este efectiv o persoană foarte nocivă, care nu face decât să stârnească ură și sentimente negative. Nu are niciun fel de proiect, de plan, de intenții bune pentru țara noastră”, a adăugat deputata USR.