Diana Șoșoacă s-a dezlănțuit după ce i-a fost invalidată candidatura, pentru a doua oară, la alegerile prezidențiale. Fără să se mai controleze, a afirmat că România este în sfera de influență a Rusiei, că în liceele militare românești se învață limba rusă, iar despre cei câteva zeci de mii de manifestanți pro-UE, din Piața Victoriei, a spus că sunt inconștienți.
În delir, fără să se deranjeze să dea măcar o aparență de veridicitate spuselor sale, Diana Șoșoacă a susținut cele mai mari bizare teorii. Teorii și scenarii în care figura centrală este chiar ea. Căci, Diana Șoșoacă este, dacă ar fi să-i dăm crezare, axul în jurul căruia se rotește Pământul.
„Rușii vin oricum. V-am mai spus o dată că am fost plasați în sfera de influență rusească. Din păcate guvernul șipreședintel nu m-au ascultat să joace dur și să se impună pentru a fi puși la masa negocierilor. Și uite că la acest moment România este scoasă la mezat. Americanii au anunțat că părăsesc România, ceea ce înseamnă că aici se luptă partea Uniunii Europene care este într-un faliment total. Se știe foarte clar… Germania o părăsește toată industria de automobile se mută în Asia, pentru că nu mai pot face față prețului utilităților din cauza sancțiunilor impuse Rusiei care nu au creat decât falimentul Uniunii Europene”, și-a început Șoșoacă tirada propagandistică preluată de la Moscova.
De aici a făcut un pas spre dușmana sa de moarte, pe care o pomenște în fiecare intervenție publică, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
„Și cum Ursula von der Leyen îmi sapă mie groapa și eu îi sap groapa Ursulei von der Leyen”, a mai spus Diana Șoșoacă.
Întrebată dacă are cunoștință de vreo deciziea administrației Trump cu privire la retragerea din România sigură pe ea a spus că un astfel de anunț ar exista, fără a putea să indice o sursă oficială. A făcut referire doar la teorii și speculații apăute în anumite publicații conservatoare. Pe de altă parte, ne-a dat asigurări, „neoficial” că rușii care vor prelua România, acceptă să negocieze doar cu ea, cu nimeni altcineva.
„Mai mult neoficial pot să vă spun, din discuțiile pe care le purtăm noi din SOS România cu celelalte părți, la nivel de diplomație externă, ni s-a comunicat că singurul om care va fi acceptat vreodată la negocieri din partea României, și cu partea română și cu partea rusă va fi Diana Ioanovici Șoșoacă, singurul om care a știut să facă politică externă și care a respectat toate părțile”, a mai spus Șoșoacă.
Mai mult, pentru a-și susține teoria conform căreia am fost plasați în sfera de influență a Moscovei, a afirmat că în liceele militare românești s-a introdus obligatoriu, de anul acesta, limba rusă. Iar „dovada” ar fi faptul că ea însăși s-a înscris la un asemenea curs, de limbă rusă, la Parlamentul European. Asta, bineînțeles, în interesul României, ca să n-o păcălească vreun translator la viitoarele negocieri cu Putin sau cu colaboratorii săi. Semn că, deși îi apreciază, nici măcar ea, marea Diana Șoșoacă, nu are încredere în tovarășii de la Moscova.
„Suntem deja în sfera de influență a rușilor. Nu știu dacă știți la liceele militare din România au obligația, de anul acesta, să învețe limba rusă. Și ca dovadă, și eu în Parlamentul European am văzut că avem cursuri de limba rusă gratuite pentru europarlamentari, m-am înscris și eu ca să pot să am negocierile în limba rusă fără să mă prostască vreun traducător”, a mai spus Șoșoacă.
Deși este cea mai influentă persoană – conform propriilor afirmații – din statul român, singura care are trecere și la Moscova și la Washington, nici Șoșoacă nu poate face minuni. Recunoaște că nu-l poate influența pe Donald Trump să renunțe la planul de a se retrage din România, iar lucrurile trebuie luate așa cum sunt. Aceasta chiar dacă, în discursul furibund, se laudă că umblă pe la Washington dar și pe la Mar-a-Lago.
Mai mult avansează un scenariu conspiraționist, conform căruia, Viktor Orban a negociat să preia Transilvania. O face fără să dea detalii, sărind, rapid, la un alt subiect.
„Eu nu pot să-i impun lui Trump sau altei administrații ce să facă Aceasta este situația și o luăm așa cum este. Singura noastră posibilitate este să luptăm să refacem statul român. Ar trebui să știți că Viktor Orban și-a negociat să preia Transilvania. Vitor Orban a negociat pentru România, aduceți-vă aminte când a și afirmat acest lucru. Iar în urmă cu vreo două săptămâni, domnul Bolojan a afirmat când s-au întâlnit în Franța părțile din Uniunea Europeană că vezi Doamne, pentru noi a negociat Polonia.
O mare minciună pentru că eu am avut un interviu la CPAC, după președintele Poloniei care mi-a confirmat că niciodată nu a reprezentat și nu a negociat pentru România, Așa că să mai lase minciunile că unii dintre noi mai umblăm și pe la Washington… Într-o lună sunt la mar-a Lago, voi fi și la Moscova pentru a apăra interesele României pe care nimeni nu le-a apărat în ultimii 30 de ani”, a susținut șefa SOS.
În discursul său, fără să mai țină cont de nimic, Diana Șoșoacă i-a insultat pe românii care au ieșit în stradă în favoarea Uniunii Europene. A spus despre aceștia că sunt inconștienți și că habar nu au ce fac. Aceasta, probabil, pentru că nu s-au îndreptat spre ea ca să-i lumineze.
„Zece mii de oameni au ieșit în stradă. Noi suntem 20 și ceva de milioane, când o să văd 20 de milioane în stradă…atunc. Oamenii aceștia sunt inconștienți și habar nu au”, a susținut Șoșoacă în elanu-i furibund, fără să se controleze.
Dându-și seama că, totuși, nu este bine să-ți insulți proprii cetățeni, al căror bine, pretinzi că îl dorești, a revenit la sentimente mai bune. A încercat să motiveze de ce Uniunea Europeană, în forma-i actuală nu-i convine. Drept care a revenit la ceea ce o doare cel mai tare, în acest moment, interzicerea candidaturii la alegerile prezidențiale pe care o pune pe seama UE.
„Poate e bună o UE, dar nu o UE a intereselor Italiei, Franței, Belgiei, Olandei, Germaniei, în detrimentul României și a țărilor balcanice. Da, vreau UE dar unde să fiu egală în drepturi și obligații cu Franța, Germania, Italia, Spania, Olanda, unde să fiu invitată de la egal la egal cu toate marile puteri, unde să nu mi se impună ce lege să adopt și ce candidat să dau afară. Dacă UE nu înțelege să se schimbe și să-și schimbe conducătorii, vă garantez că se desființează”, a mai spus Șoșoacă.