Diana Șoșoacă, despre George Simion: „Mai multe șanse am eu să fiu din nou 90-60-90, decât să ajungă el președinte” (VIDEO)
:format(webp):quality(80)/http://www.b1tv.ro/wp-content/uploads/2025/01/sosoaca-2.jpg)
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a lansat critici dure miercuri seara la adresa lui George Simion, despre care a spus, într-o intervenție în emisiunea News Pass, cu Laura Chiriac că are în spate oameni din serviciile secrete:
“Eu apreciez foarte mult eforturile serviciilor secrete care încearcă să distrugă ce a mai rămas dintr-o anumită masă de naționaliști pe care îi manipulează. Și la noi în SOS au băgat tot felul de infiltrați ai sistemului, tot felul de milițieni și tot felul de hoți și de vardiști care încearcă să destructureze mișcarea SOS România. Numai că noi când îi prindem îi dăm afară de nu se văd!”.
Diana Șoșoacă a mai precizat că și în prezent există active conturi paralele pe TikTok care l-au susținut pe Călin Georgescu:
„Și acum sunt, pe niște conturi paralele care sunt sub acoperire. Nu se mai pronunță numele lui, nu se mai pronunță nici CG. Au cu totul alt limbaj și spun că vor să readucă dreptatea alegerilor înapoi. Sunt tot structuri vechi. Din păcate, România este un stat dezintegrat. Noi nu mai avem instituții ale statului român”.
Diana Șoșoacă a mai spus că George Simion nu va ajunge președinte, el fiind doar un candidat al sistemului emnit să favorizeze alți candidați în cursa pentru prezidențiale:
“George Simion este o bătaie de joc. De 1 martie și-a bătut joc de toate femeile din România și le-a scos în ploaie ca să obțină ce? Nimic! Am înțeles că a început să dea clanțele la casele de 35.000 de euro. Să vedem, că am înțeles că unor clanțe le lipsesc niște șuruburi. Probabil că în următorii 500 de ani o să avem parte de așa ceva. Astăzi a scos iarăși oamenii în stradă, nu pentru a-i ura la mulți ani lui CG.
Și eu vreau de exemplu să fiu din nou 90-60-90, numai că eu am mai multe șanse dacă îmi pun capul și mă apucă ambiția, decât el să ajungă președintele României. Nu are cum să ajungă președintele României, sunt alte jocuri făcute, dar ajută pe alții să ajungă președinții României.
El a ieșit pe locul patru la alegeri, trebuia să fie pe locul doi, în turul doi al pantalonilor lui Ciolacu”.
De asemenea, Diana Șoșoacă a mai spus că “trădătorii din servicii”, fără a da nume, ar fi trebuit pedepsiți cu pedeapsa capitală:
“Mie îmi pare rău că nu mai există pedeapsa capitală. Toți acești trădători trebuiau condamnați la moarte cu executare în următoarele 24 de ore!”