Diana Mardarovici, consilier general PMB din partea PNL, a comentat vineri seara în emisiunea “Actualitatea”, cu Tudor Mușat, declarațiile lui Alfred Simonis despre voturile transferate de PSD către George Simion.
Aceasta a precizat că prin acest clip pe TikTok Marcel Ciolacu a dorit să arate românilor că nu a făcut parte din planul privind transferul de voturi către George Simion:
“În măsura în care acest mesaj a convins sau este popular sau oamenii îl cred asta deja trebuie să vedem pe statistici care sunt mesajele pe care le primește și iarăși trebuie să îl întrebați pe dumnealui.
Dar intenția probabil asta a fost, că domnul Ciolacu nu a făcut parte din planul de a da voturi către Simion, dar acel plan a existat. Deja oamenii trebuie să tragă singuri concluzii”.