Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)

Publicat: 19 09. 2024, 22:07
Deputata USR Diana Buzoianu.

Deputata USR Diana Buzoianu i-a acuzat pe PNL-iști de ipocrizie, deoarece în ultimele luni l-au tot atacat public pe Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, și i-au blocat proiectele în Consiliul General, iar acum se gudură pe lângă el pentru a-i obține susținerea în perspectiva alegerilor de la finele anului.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

Buzoianu (USR) denunță ipocrizia PNL în relație cu Nicușor Dan

Întrebată de ce Elena Lasconi, lidera USR, a spus că-l va pune premier pe liberalul Ilie Bolojan dacă va fi aleasă președintele țării, dar nu a zis nimic de Nicușor Dan, care e fondatorul USR, Buzoianu a răspuns: „Pentru că noi, spre doesebire de alte partide, nu trebuie să ieșim în declarații politice acum, în campanie, să spunem după luni de zile în care PNL, de exemplu, l-a atacat că e un primar atât de rău și acum zic că Nicușor Dan e atât de bun… Noi nu trebuie să facem jocul ăsta, teatrul ăsta ieftin, că noi am fost alături de Nicușor Dan în ultimii patru ani și o să fim și-n următorii patru ani și e și fondatorul USR. Adică e cumva o legătură pe care, oricât ar încerca acum dl Ciucă s-o lege cu PNL, după ce luni de zile au zis că Nicușor Dan e foarte foarte nașpa, nu prea se mai poate face legătura asta”.

„Și dacă vine declarația aceasta dintr-o lăcomie de voturi, să știți că pe mine mă bucură foarte mult când văd că Nicușor Dan măcar în teorie e susținut și de PNL. Nu de alta, dar în ultimele luni PNL a blocat o grămadă de lucruri. Ne amintim fiascoul cu bugetul, în care dl Burduja aproape se lega de scaunele din Primărie…”, a mai afirmat Diana Buzoianu.