Instituțiile cu atribuții de control au fost folosite mai degrabă să se pună presiune pe oamenii care trebuiau să tacă sau pentru a ascunde oamenii care trebuiau să își facă afacerile, a declarat deputata USR Diana Buzoianu, miercuri, pe B1 TV, într-o ediție specială realizată de Oana Stănciulescu.
Referitor la faptul că primarul din Crevedia, Petre Florin, nu pare să vrea să discute prea mult cu localnicii după exploziile din weekend, deputata USR a spus: „Acum, haideți să punem o întrebare cinstită, un primar care s-a făcut că nu vede o bombă cu ceas în mijlocul comunității lui și care a lăsat ca bomba aia cu cea să explodeze și să omoare oameni, să pună în pericol viața altor oameni, credeți că are o problemă să nu vorbească cu oamenii respectivi?”.
„Ultima lui problemă este lașitatea de a vorbi în fața oamenilor. Problemele lui sunt de ordin mult mai mari, de asumare de răspundere pe un șir mult mai lung,și care au adus de fapt la niște consecințe absolut îngrozitoare”, a continuat Diana Buzoianu.
„Legat de Poliție și de cum s-a comportat în cazul acesta. Păi, mă scuzați, deci victimele ajung cu bocancii pe piept, că despre asta discutăm, și oamenii care sunt prinși cu droguri la ei sunt lăsați liberi. Oamenii care pun în pericol o comunitate întreagă, astăzi, se plimbă liniștiți în mașină, dar bine că victimele sau copiii victimelor sunt cei care primesc amendă”, a mai spus ea.
„Am vorbit cu foarte mulți consilieri locali care, de exemplu, se duc și depun plângeri la Poliția Locală, la autoritățile de competență de control din țară, și se trezesc ei cu amenzi că de ce au anunțat fals anumite ilegalități care se întâmplă. Asta este realitatea – și realitatea este că nu s-a investit absolut deloc (…) nici în proceduri, nici în a face din oamenii aceștia niște profesioniști reali, dar întrebarea este de ce nu s-a investit. Și răspunsul este pentru că aceste instituții au fost folosite mai degrabă întotdeauna să se pună presiune pe oamenii care trebuiau să tacă sau pentru a ascunde oamenii care trebuiau să își facă afacerile”, reclamă Diana Buzoianu.