Dezbaterea moțiunii Opoziției, "După 22 de ani, democraţia în pericol", a fost citită

Dezbaterea moțiunii Opoziției, "După 22 de ani, democraţia în pericol", a fost citită

Moțiunea de cenzură intitulată „După 22 de ani, democraţia în pericol” depusă de Opoziție a fost citită, luni, în Parlament, urmând ca dezbaterile asupra sa să aibă loc joi, 22 decembrie.

Aceasta este a zecea moțiune de cenzură depusă de Opoziție împotriva Guvernului Boc. Inițiativa a fost demarată după ce Puterea a decis comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare.

Puterea, prin vocea premierului Emil Boc, s-a declarat lipsită de griji în perspectiva acestei moțiuni, având majoritate și în Senat și în Camera Deputaților.

În cazul în care moțiunea de cenzură va eșua, măsura de comasare a alegerilor va fi adoptată și trimisă președintelui Traian Băsescu pentru promulgare.

Vezi AICI textul integral al moțiunii de cenzură depusă de Opoziție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`