Dezastrul PNL la alegerile locale: Liberalii, la egalitate cu PMP la nivel de Consilii Județene în care asigură conducerea

Publicat: 27 06. 2016, 11:02

Deşi au obţinut scoruri mici la alegeri, PMP şi UDMR au ajuns în conducerea mai multor consilii judeţene. PMP a reuşit să constituie nu mai puţin de nouă majorităţi în Consiliile judeţene, la egalitate cu liberalii. Nici UDMR nu stă prost. A făcut opt majorităţi şi are cinci preşedinţi de Consilii Judeţene.

Nouă majorităţi în Consiliiele Judeţene a reuşit PMP să constituie astfel. La Constanţa, Prahova, Neamţ, Caraş Severin, Timiş şi Maramureş alături de PSD şi la Alba, Arad şi Ilfov alături de PNL, scrie mediafax.

UDMR a reuşit două victorii de unul singur, în Harghita şi Covasna. Pentru majorităţile din Bihor, Sălaj şi Mureş s-au înţeles cu social democraţii, în timp ce pentru cele din Arad, Braşov şi Satu Mare cu liberalii.

Spre deosebire de PMP, maghiarii au obţinut şi cinci preşedinţi de Consilii judeţene – în Harghita, Covasna, Bihor, Mureş şi Satu Mare.

"Rezultatele pentru noi sunt mulţumitoare. Am ţinut cont de rezultatul alegerilor, am ţinut cont de specificul fiecărui judeţ, de capacitatea de a colabora cu unii sau cu alţii şi de tradiţia de a colabora cu unii sau cu alţii", a spus Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. Numai că alianţele au stârnit şi nemulţumiri.

"Sunt judeţe unde am mers cu liberalii şi sunt supăraţi pesediştii şi sunt judeţe unde am mers cu PSD şi sunt supăraţi liberalii. Dacă toată lumea este supărată asta înseamnă că până la urmă e bine. Sau nu e bine", a adăugat Hunor.

Deşi a obţinut 42,29% din voturi, prin alianţe cu ALDE, UNPR şi PMP, PSD a ajuns să controleze 31 de judeţe, inclusiv Capitala şi are 29 de preşedinţi de Consilii judeţene.

Negocierile nu au mers la fel de bine şi pentru PNL: Cu un scor de 30,64% la alegrile locale, liberalii au reuşit să facă majorităţi doar în nouă judeţe – în trei singuri şi în şase în alianţe cu UDMR, PMP şi FDGR.