Detalii despre avionul închiriat de Klaus Iohannis pentru călătoria la New York (FOTO)
Președintele Klaus Iohannis zboară cu avionul, duminică, de la Sibiu spre aeroportul Teterboro de lângă New York, au relatat cei de la BoardingPass, care au oferit detalii despre aeronava închiriată de Administrația Prezidențială.
În săptămâna care urmează, șeful statului va participa la mai multe evenimente la New York, inclusiv la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU.
Detalii despre avionul închiriat de Klaus Iohannis
BoardingPass susține că președintele Iohannis a plecat de duminică spre SUA, cu un avion de tip Bombardier Global 6000 de la Global Jet Luxemburg.
„Domnul președinte zboară duminică, 17 septembrie 2023, de la Sibiu spre aeroportul Teterboro de lângă New York (SUA) pentru a participa la Adunarea Generală a ONU.
Și de această dată Administrația Prezidențială a închiriat un avion de la Global Jet Luxemburg, unul de tip Bombardier Global 6000 care poate transporta maximum 13 pasageri.
Pentru confortul pasagerilor, scaunele din acest avion pot fi convertite în trei paturi de o singură persoană și un pat dublu.
Durata zborului dintre Sibiu și Teterboro (SUA), ce va fi operat fără escală, va fi de aproximativ opt ore și 40 de minute.
În ultimii ani, președintele a mai zburat în SUA cu avioane similare acestuia, dar produse de Gulfstream și Dassault, închiriate tot de la Global Jet Luxemburg”, a scris Boarding Pass, duminică, pe Facebook.