Despre punctualitatea lui Iohannis: “Îşi programa audienţele la ore ciudate. Spre exemplu, 11:46!”
După alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României, majoritatea analiştilor au încercat să afle cât mai multe lucruri despre “omul Iohannis”, încă o necunoscută a mediului politic autohton.
În cadrul acestei încercări se poate încadra şi editorialul lui Dan Andronic din Evenimentul Zilei, care descrie o întâmplare despre punctualitatea proverbială a lui Iohannis.
“Apropiații, sau ceea ce înțelegem la ora actuală prin persoane care au avut posibilitatea să stea mai mult timp în preajma președintelui ales, povestesc scene definitorii pentru ceea ce (în limbaj politico-dâmbovițean) s-ar numi încăpățânare.
Dar în Ardeal se numește rigoare.
Am aflat multe.
De la modul în care refuza să facă anumite lucruri, cum ar fi pregătirea pentru dezbaterile cu Victor Ponta, până la punctualitatea dusă la extrem în ceea ce privește întâlnirile.
Sau după cum definea o ziaristă din Sibiu, Mădălina Luca Scutelnicu, „semnificația lui 11.46„, respectiv ce înseamnă o întâlnire cu primarul Klaus Iohannis: e proverbial pentru ziariștii din Sibiu obiceiul lui Iohannis de a programa audiențe la ore ciudate.
Una din ele, cu un ziarist local, era fixată pentru ora 11.46.
Ziaristul ajunsese mai devreme, primarul Iohannis l-a văzut, a trecut pe lângă el și s-a dus în birou. A mai stat câteva minute, până s-a făcut fix ora 11.46 și a deschis ușa, poftindu-l înăuntru. Obicei preluat și la București. Unde, așa cum îmi spunea un lider PNL, orice întâlnire cu actualul președinte al partidului are o agendă exactă, de la ora fixată, durata ei și temele de discuție”, scrie Dan Andronic în editorialul său.
Dan Andronic mai susţine că în această perioadă se dă o bătălie pentru “influența asupra opiniilor viitorului președinte al României”. Iar prima miză este echipa de consilieri a viitorului preşedinte.
Potrivit lui Dan Andronic, fostul lider PDL Vasile Blaga pare a fi persoana care duce din umbră acest război. “Vasile Blaga nu mai are de gând să joace rolul secundului supus ordinelor căpitanului. Vizează schimbarea majorității parlamentare și, de ce nu, funcția de prim-ministru! Iar pentru asta s-a hotărât să iasă la bătaie din start”, notează Dan Andronic.