Despre lașitate, minciună și trădare. Ponta: Dragnea își bate joc de milioane de oameni. Trebuie să plătească (VIDEO)
Nou episod în conflictul deschis dintre Liviu Dragnea și Victor Ponta. Ajuns la Curtea Supremă, acolo unde va da declarațiiîn dosarul Turceni-Rovinari, fostul premier a dat de înțeles că șeful PSD este un laș, un trădător și un mincinos.
Ponta a susținut că va cere DNA să specifice clar dacă el are calitatea de martor sau denunțător în dosarul lui Liviu Dragnea. Dacă răspunsul va fi că este denunțător, atunci Ponta promite că-și va da demisia din Parlament. În schimb, dacă răspunsul DNA va fi că este doar martor, atunci Dragnea va trebui să-și dea demisia din Parlament și din PSD, deoarece asta va însemna că a mințit milioane de români.
Cu această ocazie, Victor Ponta a ținut să sublinieze că el a candidat personal în alegeri, în vreme ce Dragnea a avut atât de mult curaj, încât nu a candidat în alegeri decât pe listele de partid.
Ponta: Dragnea își bate joc de milioane de oameni
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
”Azi voi depune cerere la DNA să mi se precizeze dacă am calitatea de martor, cum o au mulți, sau de denunțător. Dragnea poate să facă o copie după declarația mea din dosar. Am înțeles că nu are bani, dar îi dau eu să copieze declarația mea, care are cinci pagini. Dacă DNA spune că sunt denunțător sau Dragnea aduce dovezi, demisionez din Parlament. Altfel, Dragnea trebuie să-și dea demisia, pentru că asta înseamnă că milioane de români au fost păcăliți”, a declarat Victor Ponta.
Fostul premier a insistat că nu a depusniciun denunț niciodată.
”Am crezut că are bun simț și obraz, dar e clar că-și bate joc de milioane de oameni. Dragnea n-a candidat niciodată personal, ci doar pe liste. Eu am candidat personal și oamenii trebuie să știe adevărul. Ori eu sunt un denunțător și plec din Parlament imediat, ori Dragnea e cel mai mare mincinos din politica românească, după Băsescu sau la egalitate cu el, și trebuie să-și dea demisia. Vedeți că nu vrea să răspundă, că știe că am dreptate. Probabil că aseară i s-au întunecat mințile și a mințit. Atunci trebuie să plătească”, a continuat Ponta.
Acesta a mai precizat că le-a spus adevărul procurorilor DNA ”doar nu era să mint pentru Dragnea”.