Jurnaliștii germani de la Der Spiegel susțin că Guvernul Ponta nu va rezista în actuala formulă lunile următoare, din cauza neînțelegerilor din cadrul USL pe tema Roșia Montană.
„Acţiunile Guvernului României din ultimele două săptămâni sugerează cu certitudine o stare de neputinţă politică. (…) După primele proteste, preşedintele Traian Băsescu, care a fost permanent un susţinător aprig al proiectului minier, a început să îl critice, aducând argumente privind protecţia mediului, afirmând că proiectul nu ar trebui să continue dat fiind că majoritatea românilor se opun. Imediat, premierul Victor Ponta a anunţat o procedură de urgenţă care, susţine el, ar opri proiectul odată pentru totdeauna”, notează Der Spiegel.
Jurnaliștii germani notează că Gabriel Resources ar putea cere daune de până la 4 miliarde de dolari, odată cu acțiunea în justiție a statului român, dar și că actuala coaliție guvernamentală este din ce în ce mai șubredă în acest context.
„Orice s-ar întâmpla, este improbabil ca Guvernul României să supravieţuiască în următoarele luni în forma actuală. Apelurile pentru înlăturarea coaliţiei USL condusă de Ponta, ajunsă la putere cu promisiunea că va opri proiectul Roşia Montană, domină din ce în ce mai mult protestele de la Bucureşti. Între timp, coaliţia guvernamentală este din ce în ce mai şubredă, acum afirmând că este unită în abordarea privind proiectul, iar peste puţin timp riscând să se destrame din cauza disensiunilor”, încheie Der Spiegel.