Deputatul UNPR Vasile Soporan a demisionat din Parlament, invocând motive personale

Publicat: 01 03. 2012, 09:51
Foto: mediafax.ro

Coaliţia guvernamentală a mai pierdut sprijinul unui deputat, care a decis să părăsească fotoliul de parlamentar. Vasile Soporan, ales deputat de Cluj în 2008 din partea PSD, afiliat ulterior la UNPR.

El a precizat că gestul său este determinat de o problemă familială. Din acest motiv este foarte posibil ca Soporan să nu mai candideze la alegerile parlamentare din toamna acestui an.

După demisia lui Soporan se cumulează şapte mandate de deputaţi vacante pentru care ar urma să se organizeze alegeri parţiale

Ieri mi-am depus demisia şi motivele sunt strict personale, de natură personală, deci trebuie să fiu alături de familia mea la Cluj. Nu este o acţiune de natură politică, ci una strict personală legată de familia mea; trebuie să fiu alături de familia mea o perioadă îndelungată” a explicat Soporan.

Vasile Soporan a fost ales deputat în 2004 şi 2008 pe listele PSD, dar a demisionat din acest partid în noiembrie 2009, devenind parlamentar independent, după care s-a înscris în UNPR, unde deţine funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional.

Deputatul Vasile Soporan a demisionat din Parlament

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_16378').select();" id="embed_text_16378" />