Deputatul PNL Ioan Cupşa: ‘Moţiunea de cenzură va fi depusă marţi. S-ar putea ca cel târziu pe 9 octombrie, Guvernul Dăncilă să fie aruncat la groapa de gunoi a istoriei’

Publicat: 27 09. 2019, 18:12
Foto: Inquam Photos / George Calin

Deputatul PNL Ioan Cupşa a anunțat, vineri, că moțiunea de cenzură va fi depusă marți, 1 octombrie, informează Agerpres. În aceste condiții, Opoziția speră ca pe 8 sau 9 octombrie actualul guvern să fie demis.

„Trebuie să subliniem faptul că cei care au semnat această moţiune de cenzură – sunt 237 de parlamentari – au făcut un angajament scris, practic. Un angajament pe care şi l-au asumat în faţa cetăţenilor României, nu în faţa noastră, a celor de la PNL. Să sperăm că nu îşi vor schimba opinia, astfel încât guvernul Dăncilă să fie demis. (…) Astfel am strâns pentru moţiunea de cenzură 237 de semnături, unele dintre ele, în număr mic, e adevărat, 3 – 4, provin chiar dintre cei care încă mai sunt membri ai PSD”, a declarat liberalul, într-o conferință de presă.

„Astfel marţi probabil, e posibil şi luni, dar marţi se depune această moţiune la Parlament, urmând ca în cel mult cinci zile să se dea citire acestei moţiuni, iar în următoarele trei zile să fie supusă şi la vot. Altfel spus s-ar putea ca în data 8, cel târziu 9 octombrie, Guvernul Dăncilă să fie aruncat la groapa de gunoi a istoriei”, a mai spus deputatul Ioan Cupşa.