Deputatul PDL Cezar Preda: Susțin nevinovăția lui George Scripcaru. Situația din ultima vreme dăunează partidului

Publicat: 18 11. 2011, 16:13
Foto: roncea.ro

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, vineri, că susține prezumția de nevinovăție în cazul primarului din Brașov, George Scripcaru, anchetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, și a precizat că situația din ultima vreme dăunează partidului pe care-l reprezintă, potrivit Mediafax.

George Scripcaru este un lider important al PDL, un vicepreşedinte, care, cel puţin la aflarea veştii a declarat că nu ştie nimic şi că nu are nicio legătură cu persoanele despre care este vorba. Susţin prezumţia lui de nevinovăţie„, a declarat Preda.

Deputatul este de părere că PDL trebuie să ia decizii importante, în contextul în care numeroși membri au fost subiectul unor anchete ale DNA, în ultima perioadă, astfel cauzând o situație ce dăunează imaginii partidului.

Dacă lucrurile se confirmă, adică dacă este vinovat, PDL trebuie să ia decizii importante, pentru că situaţia din ultimul timp ne deazavantajează din punct de vedere al percepţiei şi nu este de ajuns faptul că ne diferenţiem de alte partide prin faptul că nu ne opunem justiţiei şi justiţia îşi face pentru prima oară treaba liberă„, a încheiat Cezar Preda.

Primarul orașului Brașov, George Scripcaru, este cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu complicitate la infracțiunea de luare de mită.