Preşedintele PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, şi-a depus candidatura pentru şefia Consiliului Judeţean Buzău. Este a doua oară când depitatul PDL candidează pentru această funcţie, după ce prima dată a pierdut alegerile.
La depunerea candidaturii, Cezar Preda a declarat că, deşi mulţi dintre primarii PDL au ales să plece la PNL sau la PSD, el nu a renunţat la intenţia de a intra în lupta electorală.
„Foarte multă lume, după predarea ştafetei Guvernului către domnul Ponta, a considerat că PDL intră într-o fază şi mai acută de organizare. Vă asigur că mi-am depus candidatura pentru a câştiga. Indiferent de sforţările din ultimele zile, de a racola toţi primarii PDL, nu s-a reuşit. Avem o organizaţie puternică„, a declarat Cezar Pred, potrivit Mediafax.
Deputatul PDL a mai spus că în judeţ, formațiunea mare are doar nouă primari, din cei 23 aleşi în 2008 din partea acestui partid.